Eurosport
Toni Petrea ar putea pleca de la FCSB înainte de returul cu Saburtalo! "Voi discuta cu conducerea"
De
Publicat 24/07/2022 la 23:14 GMT+3
FCSB a pierdut derby-ul cu Rapid, scor 2-0, din a doua etapă a SuperLigii. După meciul din Giulești, antrenorul roș-albaștrilor, Toni Petrea, a vorbit despre prestația echipei sale și a dezvăluit că va vorbi cu șefii săi în următoarele zile pentru a stabili dacă va mai rămâne sau nu la cârma echipei.
Toni Petrea
Credit imagine: Getty Images
FCSB a fost învinsă în această seară de Rapid, cu scorul de 2-0, într-un meci contând pentru a doua etapă a sezonului 2022/23 al SuperLigii.
Golurile au fost marcate de Marko Dugandzic și Cristian Săpunaru, în timp ce vicecampioana României nu a reușit să marcheze, rămânând fără victorie în această stagiune.
La finalul partidei, antrenorul roș-albaștrilor a vorbit despre prestația echipei sale. Toni Petrea s-a arătat oarecum mulțumit de modul în care a arătat echipa sa, deși a punctat că s-au făcut greșeli importante în momente cheie ale meciului.
Tehnicianul a admis că mai are nevoie de un jucător de atac, dar că nu știe dacă un transfer s-ar putea face, și a spus că va avea o discuție în următoarele zile cu cei din conducere pentru a stabili dacă va mai continua sau nu pe banca FCSB-ului.
Citește și:
Toni Petrea: "Echipa nu funcționează"
"Un meci echilibrat, cred, spre deosebire de ultimele jocuri, că a fost mai bine, am avut o exprimare mai bună. Am luat goluri din două greșeli...
Repriza a doua am intrat mai bine, am avut situații de a marca, dar nu am reușit să facem asta. S-a văzut că Rapidul e o echipă echilibrată, a reușit să ne rupă jocul și am ajuns la acest rezultat, care mă nemulțumește total.
A trebuit să fac 4 schimbări la pauză, am vrut să dau un pic de viteză, să avem mai multă posesie și șansa de a ajunge în fața porții. Sunt nemulțumit de deciziile pe care le-am luat în momente în care trebuia să fim mai pragmatici, să jucăm simplu... Nu cred că băieții au primit mesajul meu.
În dinamica jocului, nu suntem atenți tot timpul și s-a întâmplat să nu tratăm cum trebuie momente importante ale jocului. Din moment ce nu marcăm, automat că avem nevoie de un atacant, dar nu se știe dacă putem să aducem un jucător. E ceva în... Se întâmplă ceva, e clar. Eu am discutat cu jucătorii, încercăm împreună nu neapărăt să găsim explicații, ci să vedem ce soluții avem.
Nu am ce să le reproșez astăzi, dar poate că dorința și miza acestei partide ne-a cam timorat, în anumite momente. Voi discuta cu conducerea pentru că echipa nu funcționează, nu are rezultatele pe care le dorim", a declarat Toni Petrea.
Pentru FCSB urmează joi, de la ora 20:30, returul cu FC Saburtalo Tbilisi, pe care roș-albaștrii sunt obligați să-l câștige pentru a evita eliminarea din turul 2 preliminar al Conference League.
În a treia etapă a SuperLigii, vicecampioana României va primi vizita celor de la FC U Craiova, care astăzi i-au învins pe cei de la CFR Cluj, cu scorul de 3-1.
Promo
Promo