Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adi Mutu, victorie clară la debutul pe banca CFR-ului! Ciprian Deac a reușit un hattrick de assisturi

Dani Morar

Actualizat 29/01/2024 la 22:02 GMT+2

CFR Cluj s-a impus pe teren propriu, împotriva celor de la FC Voluntari, la prima partidă cu Adrian Mutu pe bancă. Rezultatul a stat sub semnul întrebării pentru o oră de joc, dar fosta campioană a înscris gol după gol și s-a impus cu 4-1.

Adrian Mutu. Sursa: GSP.

Credit imagine: Eurosport

CFR Cluj a câștigat, scor 4-1, prima partidă de la sosirea lui Adrian Mutu pe banca echipei. Ardelenii au învins FC Voluntari și au revenit pe locul 2 în SuperLiga României, la egalitate de puncte cu Rapid și la 11 lungimi distanță față de liderul FCSB, care s-a impus la scor de neprezentare cu Universitatea Craiova.
Prima ocazie a avut loc după 5 minute, la primul corner al partidei. Deac a executat de pe partea dreaptă, iar Tachtsidis s-a înălțat peste apărarea adversă, dar a trimis peste poartă cu o lovitură de cap.
Imediat, Philip Otele, jucătorul care poate prinde un transfer în străinătate, a trimis un șut foarte puternic din marginea careului, dar Fernandez a intervenit și a respins.
Ilfovenii au replicat abia la jumătatea primei reprize. Ciobanu a primit o pasă la 25 de metri de poarta adversă și a trimis o torpilă care se ducea bine, însă a avut ghinion și mingea nu a prins poarta.
Bîrligea a fost periculos la poarta cealaltă, dar șutul său din careu s-a dus alături. Voluntariul a avut și ea o ocazie bună de a marca, dar lovitura de cap a lui Popescu s-a oprit exact în brațele lui Sava.
CFR Cluj a deschis scorul în minutul 36. Ciprian Deac a pasat perfect în centrul careului, iar Bîrligea a reluat la colțul lung, pe lângă goalkeeperul advers.
Egalarea oaspeților a venit chiar înaintea pauzei. Carnat a centrat bine din flancul stâng, iar Adam Nemec a atacat mingea la colțul scurt, ca un atacant veritabil, și a trimis în plasă.
În repriza secundă, CFR Cluj a avut 10 minute extrem de bune. Mai întâi, Bîrligea și Ilie au ratat câteva ocazii bune de a marca, iar apoi Otele și-a adus echipa în avantaj.
La doar 2 minute distanță, Deac a avut un gol anulat, iar imediat l-a servit excelent pe Tachtsidis, care a mărit avantajul ardelenilor.
Deac și-a completat hattrickul de assisturi și cu un sfert de oră înaintea finalului a fost altruist și a luat decizia de a-i pasa lui Peter Michael din poziție bună, care a finalizat cu poarta goală pentru 4-1.
Deac își mai putea trece în cont o pasă decisivă, dar El Kadouri a ratat cu poarta goală, din mai puțin de 10 metri. CFR Cluj – Voluntari s-a încheiat 4-1, iar ardelenii revin la 11 puncte în spatele lui FCSB.
Citește și:

CFR Cluj – FC Voluntari: Echipele de start:

  • CFR: Sava - Manea, Boben, M. Ilie, Mamic - Muhar, Keita, Tachtsidis - Deac, Bîrligea, Otele
    REZERVE: Hindrich, Bălgrădean, Mogoș, Ajeti, R. Filip, Avonou, Fică, El Kaddouri, Serebe, Ciubancan, Peter Michael
    ABSENȚI: Camora, Cvek, Kresic (accidentați)
    ANTRENOR: Adrian Mutu
  • FC VOLUNTARI: J. Fernandez - Ricardinho, Paz, Matricardi - Boboc, Rața, Crepulja, Carnat - V. Ciobanu, Nemec, R. Popescu
    REZERVE: Armaș, Droppa, D. Andrei, Aliji, Dumiter, Cocian, D. Florea, O. Vâlceanu, Voican
    ABSENT: Andreias Niță (accidentat)
    ANTRENOR: Marin Dună.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo