Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Doar 3 echipe din SuperLigă au aceiași antrenori de mai mult de 2 ani! Cine are cele mai multe puncte obținute per meci

Bianca Dumitru

Publicat 08/11/2023 la 22:52 GMT+2

SuperLiga a ajuns la finalul celor 15 etape din turul sezonului regulat. În primele 4 luni ale stagiunii, 5 echipe și-au schimbat antrenorii, cel mai recent fiind numit Ivaylo Petev la Universitatea Craiova. Doar 3 tehnicieni se află de mai bine de doi ani la cârma formațiilor lor.

Charalambous, Hagi, Bergodi

Credit imagine: Eurosport

Luni seara s-a încheiat turul sezonului regulat din SuperLigă, fiind astfel un moment potrivit pentru a face diferite analize cu privire la ceea ce s-a întâmplat în prima parte a stagiunii.
Eurosport.ro v-a prezentat deja analize referitoare la numărul de minute bifate de jucătorii străini în această primă jumătate de sezon regulat, precum și statisticile privind numărul de autogoluri.
În ceea ce-i privește pe antrenorii echipelor din SuperLigă, în primele aproape 4 luni ale sezonului, 4 formații au schimbat mai mulți tehnicieni. Cele două echipe din Craiova, Universitatea și FCU, conduc de departe topul privind numărul de antrenori avuți în primele 15 etape, cu un total de 9. De altfel, pe banca Universității Craiova se află, în acest moment, cel mai nou antrenor din campionatul României, Ivaylo Petev fiind numit marți, 7 noiembrie.
La polul opus, 3 echipe din SuperLigă au aceiași tehnicieni de mai bine de doi ani. Este vorba despre Farul Constanța, FC Hermannstadt și Oțelul Galați, care mizează pe Gheorghe Hagi, Marius Măldărășanu, respectiv Dorinel Munteanu de peste 28 de luni. În plus, alte două cluburi, Dinamo și Poli Iași, îi au pe banca tehnică pe Ovidiu Burcă și Leo Grozavu de peste un an.
Topul celor mai longevivi antrenori din SuperLigă aflați încă în funcție:
  • Gică Hagi (Farul Constanța) - 2 ani, 4 luni și 18 zile
  • Marius Măldărășanu (FC Hermannstadt) - 2 ani, 4 luni și 8 zile
  • Dorinel Munteanu (Oțelul Galați) - 2 ani, 4 luni și două zile
  • Ovidiu Burcă (Dinamo) - un an, 3 luni și 18 zile
  • Leo Grozavu (Poli Iași) - un an și 28 de zile
  • Florin Pîrvu (Petrolul Ploiești) - 9 luni
  • Elias Charalambous (FCSB) - 7 luni și 9 zile
  • Mircea Rednic (UTA Arad) - 6 luni și 14 zile
  • Ilie Poenaru (FC Voluntari) - 5 luni
  • Liviu Ciobotariu (Sepsi Sf. Gheorghe) - 4 luni și 30 de zile
  • Andrea Mandorlini (CFR Cluj) - 4 luni și 23 de zile
  • Cristiano Bergodi (Rapid) - 3 luni și 29 de zile
  • Ovidiu Sabău ("U" Cluj) - două luni și 15 zile
  • Dan Alexa (FC Botoșani) - două luni și 7 zile
  • Giovanni Costantino (FC U Craiova 1948) - 23 de zile
  • Ivaylo Petev (Universitatea Craiova) - o zi
Citește și:

Charalambous, antrenorul cu cele mai multe puncte/meci

În ceea ce-i privește pe cei mai performanți antrenori din campionatul României, Elias Charalambous este lider, cu 2,07 puncte obținute per meci, fiind urmat în top de Andrea Mandorlini, cu două puncte. Podiumul este completat, la fel ca în SuperLigă, de tehnicianul Rapidului, Cristiano Bergodi, cu 1,93 de puncte.
La polul opus, în afara lui Petev, abia numit la Craiova, antrenorul cu cele mai puține puncte/meci este Dan Alexa, care o pregătește pe FC Botoșani de circa 9 săptămâni, cu 0,67 de puncte.
Top 7 antrenori din SuperLigă după numărul de puncte/meci
Cel mai tânăr tehnician din campionatul României este Giovanni Costantino, în vârstă de 39 de ani, în timp ce Andrea Mandorlini este cel mai vârstnic, cu 63 de ani.
Trebuie remarcat și faptul că în SuperLigă sunt 11 antrenori români, 3 italieni, un bulgar și un cipriot.

Top 10 antrenori cu cele mai multe apariții în campionatul României

1. Florin Halagian (1972–2011) - 878 de meciuri
2. Ilie Oană (1952–1979) - 572 de meciuri
3. Nicolae Dumitru (1962–1993) - 558 de meciuri
4. Ion V. Ionescu (1967–1994) - 496 de meciuri
5. Viorel Hizo (1990–2013) - 488 de meciuri
6. Ioan Andone (1994–2017) - 456 de meciuri
7. Florin Marin (1993–2017) - 456 de meciuri
8. Valentin Stănescu (1962–1984) - 455 de meciuri
9. Sorin Cârțu (1989–2013) - 454 de meciuri
10. Angelo Niculescu (1953–1982) - 445 de meciuri
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo