FCSB face primul transfer după primirea trofeului de campioană! Un fotbalist de la Farul face azi vizita medicală

FCSB a primit în weekend titlul de campioană, în fața a peste 54.000 de suporteri pe Arena Națională. Roș-albaștrii sunt deja cu gândul la preliminariile Champions League și vor face azi primul transfer dacă totul decurge bine la vizita medicală.

Farul Constanța.

Credit imagine: Eurosport

FCSB a cucerit titlul încă de acum 3 etape, după victoria cu Farul, însă jucătorii campioanei au primit trofeul și medaliil la ultima partidă de acasă, cea din weekend, cu CFR Cluj.
Roș-albaștrii au doborât recordul de asistență pe Arena Națională, 54.673 de suporteri venind să își vadă echipa favorită din nou campioană după 9 ani. A urmat apoi petrecerea de titlu și parada campionilor într-un autobuz descoperit.
Atât conducerea, cât și jucătorii de la FCSB sunt acum cu gândul la preliminariile Champions League, acolo unde echipa va evolua pe ruta campioanelor. Patronul vrea să întărească echipa exact în punctele unde este nevoie, iar pentru asta, astăzi va face și primul transfer.
Până va primi un răspuns de la jucători precum Denis Alibec sau Florin Tănase, conducerea pare că a rezolvat transferul lui David Kiki, de la Farul Constanța. Potrivit playsport, fundașul stânga va efectua chiar azi vizita medicală, în ziua meciului Farul – Universitatea Craiova.
Urmărit și de Ludogorets, Kiki poate acoperi atât postul de fundaș stânga (acolo unde Risto Radunovic e titular în acest moment), dar și postul de fundaș central. Conform sursei citate, jucătorul din Benin va avea un salariu de 15.000 de euro.
David Kiki are 30 de ani și este cotat la 1,1 milioane de euro conform site-ului de specialitate transfermarkt. 34 de meciuri a jcuat în acest sezon la Farul Constanța, în care a reușit să marcheze un gol și să ofere două assisturi.

FCSB nu va fi cap de serie în turul 2 preliminar din Champions League

Roș-albaștrii se vor afla pe "ruta campioanelor", urmând a se duela cu echipe care și-au adjudecat titlul în alte ligi europene. În primul tur preliminar, FCSB va avea statutul de cap de serie, urmând a întâlni un adversar mai slab cotat.
Printre posibilii adversari ai celor de la FCSB în primul tur preliminar din Champions League se numără FK Panevezys, campioana Lituaniei, Ordabasy, campioana din Kazahstan, Vikingur (Islanda), AC Virtus (San Marino) sau campioanele din Andorra, Armenia și Moldova.
Echipa lui Elias Charalambous a aflat acum, după ce APOEL Nicosia a cucerit titlul în Cipru, că în turul 2 nu va avea statutul de cap de serie. În aceste condiții, roș-albaștrii vor putea da peste echipe mai puternice, urmând a fi repartizați în urna a doua valorică.
Astfel, pe lista capilor de serie din turul 2 preliminar al Champions League, pe care i-ar putea înfrunta cei de la FCSB, se află:
De pe această listă mai pot face parte campioana Greciei, doar dacă va fi PAOK, și campioana Danemarcei, dacă titlul va ajunge la Copenhaga sau Midtjylland.
Echipa lui Elias Charalambous ar urma să-și recăpete statutul de cap de serie în turul 3 preliminar al Champions League, acolo unde ar putea da peste Flora Tallin (Estonia), HJK Helsinki (Finlanda) sau peste campioanele Ciprului (APOEL sau AEK Larnaca), Greciei (AEK Atena sau Panathinaikos) sau Poloniei (Jaggielonia, Slask sau Lech).
Apoi, dacă vor ajunge în play-off-ul competiției, printre echipele calificate din turul 3 preliminar, cei de la FCSB ar putea să dea și peste campioanele Turciei (Galatasaray sau Fenerbahce), Elveției (Young Boys Berna, Lugano sau Servette), Ucrainei (Șahtior, Dinamo Kiev sau Kryvbas) sau Serbiei (Steaua Roșie Belgrad sau Partizan).
Noua campioană a României își va afla adversarul din primul tur preliminar din Champions League pe 18 iunie, când este programată tragerea la sorți. Meciurile din această fază a competiției vor avea loc, în dublă manșă, pe 9/10 și 16/17 iulie.
Ulterior, turul secund este programat pe 23/24 și 30/31 iulie, duelurile din turul 3 se vor disputa pe 6/7 și 13/14 august, iar partidele din play-off vor avea loc pe 20/21 și 27/28 august, urmând ca pe 29 august să aibă loc tragerea la sorți a grupelor Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo