Eurosport
"FCSB ia titlul și dacă nu vrea!" Helmut Duckadam a dat verdictul, chiar de ziua lui
De
Publicat 01/04/2024 la 19:34 GMT+3
FCSB a avut parte de o nouă etapă favorabilă și s-a impus în fața Farului, după ce Rapid și CFR Cluj s-au încurcat din nou. Helmut Duckadam crede că roș-albaștrii nu mai pot pierde titlul nici dacă vor, în condițiile în care avansul față de locul 2 s-a mărit la 7 puncte.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
FCSB a început perfect play-off-ul și are 6 puncte din tot atâtea posibile în cele două etape, după victoria cu Farul Constanța. Pentru roș-albaștrii urmează duelul cu Universitatea Craiova, lucrurile fiind aproape rezolvate în cazul unei noi victorii.
Helmut Duckadam crede că, în sfârșit, a venit anul FCSB-ului, care va cuceri primul titlu după 9 ani. Eroul de la Sevilla împlinește astăzi 65 de ani și a spus că bucureștenii i-ar aduce o mare bucurie în cazul în care ar termina pe primul loc.
"M-aş bucura să iasă campioană FCSB. În mare, campionatul e jucat, doar dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut… accidentări care sunt acum la FCSB şi să se întâmple ceva ce nu putem bănui la ora actuală.
Dar în mare cred că FCSB este campioană pentru că şi celelalte se întâlnesc între ele, deci punctele se mai împart. Văzând inconstanţa celorlalte echipe… a CFR-ului, chiar şi a Craiovei, de Rapid să nu mai spunem… asta i-a ajutat foarte mult. FCSB anul ăsta iese campioană şi dacă nu vrea pentru că celelalte echipe îşi doresc foarte mult acest lucru", a declarat Helmut Duckadam, citat de as.ro.
Citește și:
FCSB a învins Farul și e tot mai aproape de titlu
Gazdele au început partida în forță și a irosit o ocazie bună de a marca după doar 3 minute. Dussaut a avut o incursiune în flancul stâng și i-a pasat în careu lui Cojocaru. Atacantul și-a făcut mingea spre interior și a tras la colțul lung, dar Târnovanu a respins în față.
FCSB a replicat după ceva mai bine de un sfert de oră. Florinel Coman a executat o corner și a trimis puternic la colțul scurt. Ngezana s-a înălțat peste apărarea adversă, dar lovitura sa de cap a trecut pe lângă poartă.
FCSB putea deschide scorul chiar înainte de pauză. Mai întâi, Alexandru Băluță a trimis cu exteriorul la colțul lung, dar portarul advers a respins, iar apoi Coman a centrat pentru Tavi Popescu, care a încercat o execuție spectaculoasă.
În minutul 62, FCSB a irosit o ocazie uriașă. Mingea a juns la Florinel Coman care l-a văzut demarcat pe Octavian Popescu, dar pasa l-a scos în unghi. Tavi a pătruns în careu și a tras puternic, dar Buzbuchi a intervenit cu piciorul.
În partea secundă, Ngezana a suferit o accidentare musculară și a fost schimbat cu Dawa.
O fază extrem de controversată a avut loc în minutul 71. Octavian Popescu a căzut chiar pe linia careului, mingea a intrat în careu, iar Florinel Coman a trimis-o în plasă cu un șut plasat. Chiar și așa, arbitrul întâlnirii a decis să oprească faza și să-i arate cartonașul galben lui Popescu pentru simulare.
FCSB a deschis până la urmă scorul, cu 8 minute înainte de final. Coman a bătut din nou la colțul scurt o lovitură de colț, iar Adrian Șut a reluat imparabil pentru 1-0.
Farul - FCSB s-a încheiat 0-0, iar roș-albaștrii au 7 puncte avans față de Universitatea Craiova și 10 peste Rapid și CFR Cluj.
Promo
Promo