Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova 2-3 | Oltenii, matematic în play-off, după o victorie spectaculoasă

Nicu Savin

Actualizat 29/02/2024 la 20:41 GMT+2

Universitatea Craiova s-a impus cu 3-2 pe terenul Petrolului și și-a îndeplinit primul obiectiv al sezonului, acela de a ajunge în play-off. Oltenii au avut 2-0, dar s-au văzut egalați în startul reprizei secunde. Totuși, echipa lui Petev a reușit să revină în avantaj și nu a mai cedat până la final.

Alex Mitriță, alături de colegii de la Universitatea Craiova (Sursa foto: Facebook Universitatea Craiova)

Credit imagine: facebook

Universitatea Craiova pare că a depășit perioada complicată din startul anului și a legat pentru prima dată în 2024 două victorii consecutive. După succesul la limită cu Voluntari de săptămâna trecută (2-1), oltenii au trecut cu bine peste o deplasare grea, la Ploiești, impunându-se cu 3-2.
Partida de pe Ilie Oană a început sub semnul echilibrului, fiecare echipă încercând să-și impună jocul. Valoarea individuală superioară a oaspeților s-a văzut în minutul 32, când Mitriță a centrat ideal pentru Markovic, iar atacantul Craiovei a deschis scorul cu o lovitură de cap dintre fundașii adverși.
În minutul 40, Markovic a trecut la rolul de servant. Vârful a recuperat o minge la mijlocul terenului, a avansat până în preajma careului și i-a pasat excelent lui Baiaram. Acesta nu a lovit strălucit, dar mingea a prins terenul în fața lui Zima și s-a dus în poartă.
Aflați cu spatele la zid, "găzarii" au ieșit la joc și au reușit să reducă din diferență până la pauză. În primul minut suplimentar al primei reprize, Jair a executat un corner, apărarea oltenilor "a dormit în ghete", iar Huja a marcat cu capul.

Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova 2-3 | Oltenii au trecut de la extaz la agonie și invers, dar au luat 3 puncte și sunt în play-off

Gazdele au început partea secundă exact cum au început-o pe prima, cu un gol marcat. Dacă cei de la Craiova au greșit evident la primul gol primit, la al doilea nu-și pot imputa nimic. În minutul 47, Gicu Grozav a prins un voleu superb de la marginea careului, la care Popescu nu a avut replică.
Cu avantajul de două goluri evaporat, oltenii au preluat din nou frâiele jocului și au revenit destul de repede la conducere. În minutul 59, Mitriță s-a distrat cu un fundaș advers pe flancul stâng și i-a pasat perfect lui Baiaram în centrul careului, iar atacantul a îndeplinit o simplă formalitate.
Echipa lui Petev a fost mult mai atentă în apărare în ultima jumătate de oră și Petrolul nu și-a mai creat nicio ocazie clară de a egala, chiar dacă a presat pe final. Soarta jocului putea fi decisă încă din minutul 81, când Ivan a irosit cu nonșalanță un penalty dictat de centralul Coza după consultarea reluărilor. Atacantul Craiovei a scăpat de orice critică, deoarece s-a terminat 2-3 și Universitatea a obținut 3 puncte mari, care îi asigură matematic prezența în play-off.
În urma acestui rezultat, oltenii s-au apropiat la 4 puncte de CFR Cluj, ocupanta locului 3, și s-au distanțat la 4 puncte de Farul, a 5-a clasată. Odată cu acest eșec, Petrolul a căzut pe locul 10 și mai are numai șanse teoretice la play-off, nu pentru că diferența față de locul 6 e prea mare (sunt doar 3 puncte diferență între Petrolul și U Cluj), ci pentru că între prahoveni trebuie să depășească 4 echipe în ultimele două runde. În penultima etapă a sezonului regular, Universitatea Craiova va juca acasă cu Rapid, iar Petrolul va avea o deplasare infernală, cu FCSB.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo