Eurosport
Un fost mare jucător de la Dinamo avertizează: "Situația e foarte gravă! Noi toți vrem soluții"
De
Publicat 09/12/2023 la 09:22 GMT+2
Dinamo este penultima în clasamentul SuperLigii, cu doar 10 puncte obținute în 18 etape, iar în această săptămână a fost eliminată din Cupa României. Costel Orac a analizat situația în care se află echipa din Ștefan cel Mare, avertizând asupra a ceea ce se poate întâmpla.
Dinamo. Sursa: as.ro.
Credit imagine: Eurosport
Dinamo are un sezon de coșmar, reușind doar două victorii și 4 remize în primele 18 etape ale SuperLigii. "Câinii roșii" nu au mai câștigat în campionat de la jumătatea lunii august, iar în această săptămână au fost eliminați din Cupa României, ratând calificarea în sferturi.
Costel Orac a comentat situația în care se află echipa din Ștefan cel Mare. Fostul mare atacant al lui Dinamo s-a alăturat altor voci din istoria clubului care au avertizat cu privire la ceea ce urmează pentru alb-roșii.
Orac a vorbit despre prestațiile jucătorilor lui Zeljko Kopic, spunând că niciun jucător nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Fostul fotbalist a transmis și ce trebuie să facă noul antrenor pentru a schimba fața echipei.
"Situația la Dinamo este foarte gravă, fără o redresare rapidă sunt premise clare pentru a intra la retrogradare. Riscul e foarte mare. Kopic are mult de muncă, de urmărit casete, de evaluat jucătorii. Trebuie să vadă pe cine se bazează.
El ar trebui să decidă și campania de transferuri, nu altcineva, pentru că va răspunde cu postul, ca Burcă. Nu știu dacă Burcă era vinovatul principal. De fapt, pe nimeni nu interesa cine e vinovat", a declarat Costel Orac, potrivit iAM Sport.
Citește și:
Orac, mesaj dur cu privire la ce urmează pentru Dinamo
Fostul mare atacant de la Dinamo a vorbit și despre Denis Politic, care a fost unul dintre cei mai lăudați jucători ai echipei în startul acestui sezon.
Orac a atras atenția și cu privire la meciurile pe care dinamoviștii le mai au de disputat în acest an, avertizându-i pe fotbaliștii lui Kopic că nu vor avea parte de adversari foarte accesibili.
"Noi toți și suporterii voiam soluții pentru a ieși din criză. Nu mi-a plăcut niciun jucător până acum. Au zis la început de Denis Politic, l-au făcut mare vedetă, că a dat un gol. Așa e la noi, după aia din vedete ajung anonimi...
Nici Poli Iași sau Oțelul Galați nu au avut buget mare de transferuri, dar sunt peste noi, au echipă bună amândouă. Meciul de Cupă a fost un test pentru Kopic, să vadă ce jucători se potrivesc cu ce vrea să joace.
Nici meciurile următoare, ultimele trei până la pauză, nu sunt ușoare. De exemplu, Voluntari e echipă grea, cu jucători care se cunosc, e și Nemec... Sunt peste Dinamo", a mai spus Costel Orac.
Pentru dinamoviști urmează, în cea de-a 19-a etapă a campionatului, meciul de pe teren propriu cu Universitatea Cluj, partidă programată luni seară, de la ora 20:30.
Promo
Promo