Zeljko Kopic, discurs pozitiv, după a două victorie consecutivă pe banca lui Dinamo: "Nu ne-am dat bătuți"

Dinamo a învins-o pe FC Voluntari în ultimul meci al anului din Superligă și a legat două victorii cu Zeljko Kopic pe banca tehnică. După meci, antrenorul croat a lăudat jocul făcut de elevii săi, însă acesta rămâne totuși precaut în perspectiva ultimelor partide din sezonul regulat.

Zeljko Kopic, antrenor Dinamo.

Credit imagine: Eurosport

Dinamo a obținut cea de-a patra victorie din campionat și dă semne de revenire, după ce a învins-o pe FC Voluntari pe Arcul de Triumf. "Câinii" au legat două victorii și au ajuns la 16 puncte, însă rămân pe penultimul loc în clasament, la șapte puncte de locul de baraj ocupat de Poli Iași.
Alb-roșii au făcut un meci bun în fața ilfovenilor și au câștigat grație unui gol înscris în prelungiri de Goncalo Gregorio de la 11 metri. Dinamo a părut echipa care și-a dorit mai mult cele trei puncte, iar insistențele jucătorilor lui Kopic au dat roade în cele din urmă.
Astfel, dinamoviștii au încheiat 2023 într-o notă pozitivă, cu două victorii consecutive.
Citește și:

Zeljko Kopic, mulțumit de victoria elevilor săi din meciul cu FC Voluntari

După meci, antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a vorbit despre prestația jucătorilor săi de pe Arcul de Triumf și s-a declarat mulțumit de rezultat și de modul în care s-au comportat elevii săi pe teren. Cu toate acestea, croatul a dat de înțeles că rămâne precaut înainte de ultimele meciuri din sezonul regulat, în care Dinamo va avea nevoie de puncte pentru a nu mai avea emoții în lupta pentru evitarea retrogradării.
De asemenea, Kopic a vorbit pe scurt și despre Dorin Rotariu și Damjan Djokovic, fotbaliștii de la FCSB care au fost asociați recent cu o venire în Ștefan cel Mare.
"Da, e tare, e un feeling plăcut. Am vrut să începem în față încă din primele minute. Adversarii s-au apărat bine. Repriza a doua a fost mai bună, ne-am creat ocazii și cred că am meritat cele trei puncte. Cel mai important lucru e că nu ne-am dat bătuți. Chiar dacă nu am jucat bine prima repriză. Ne-am luptat pentru fiecare minge. Cred că am fost din ce în ce mai buni de-a lungul partidei.
E frumos să câștigi două jocuri dar nu putem să spunem că suntem foarte fericiți. Încă suntem în zonă acolo și trebuie să ne batem să supraviețuim. Da, e o situație mai bună însă.Nu e o pauză lungă. E important să fim recuperați, să facem un cantonament și să fim gata de restartul sezonului.
Știu despre Djokovic și Rotariu. Sunt jucători buni. Pentru mine, am spus de multe ori, Dinamo e un club special. Oricine vrea să vină aici trebuie să înțeleagă așteptările noastre. Să vină cu inima plină", a spus Kopic, citat de Sport.ro.
După revenirea din pauza de iarnă, Dinamo dă peste Petrolul Ploiești în deplasare, în timp ce FC Voluntari o va întâlni pe Oțelul Galați.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo