Dan Petrescu nu s-a putut bucura pe deplin de victoria CFR-ului de la Buzău! Ce jucător a criticat

Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de victoria obținută de CFR în deplasarea de la Buzău, scor 1-0. Totuși, tehnicianul vicecampioanei nu s-a putut bucura pe deplin de faptul că echipa sa a urcat pentru moment pe locul 2, amintindu-și momentele care puteau să îi ducă pe ardeleni în vârful clasamentului.

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj

Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj a obținut o victorie extrem de importantă la Buzău, după o serie de 3 remize consecutive în toate competițiile. Elevii lui Dan Petrescu s-au impus la limită, scor 1-0, împotriva celor de la Gloria, în urma golului marcat de Virgiliu Postolachi.
Petrescu a făcut o schimbare prematură în minutul 23, după ce Mohamed Kamara s-a accidentat. Liberianul primise și un cartonaș galben în minutul 11, în urma unei reacții nervoase, iar antrenorul clujenilor a recunoscut că l-ar fi scos pe acesta chiar dacă nu se accidenta. Kamara a mai luat două cartonașe roșii, care au constat-o pe CFR puncte importante:
"Îmi pare rău că am pierdut un jucător, pe Kamara. Le-am zis înainte de meci că nu avem voie să avem galben. A luat roșu în două meciuri și acele meciuri le-am pierdut. Dacă nu lua roșu în două meciuri, acum eram pe primul loc.
Aveam nevoie de o victorie. O victorie foarte importantă, care ne duce pe locul doi. Nu suntem chiar așa rău cum ziceau alții. Eu zic că e o victorie importantă, Buzăul a jucat foarte bine azi. Nu îmi aduc aminte o ocazie importantă, dar au fost peste noi la final, puțin noroc ne lipsea. Portarul a făcut ce trebuia", a declarat Petrescu, citat de digisport.ro.
Citește și:

Deac și-a cerut scuze: "Am vrut să intru în pământ de rușine"

Căpitanul CFR-ului, Ciprian Deac, a vorbit la flash-interviuri și a ținut să își ceară scuze pentru gestul de la meciul din Cupă, când și-a aruncat banderola pe jos în momentul în care a fost schimbat. "Decarul" a recunoscut că i-a fost rușine după ce a văzut imaginile și că a așteptat momentul în care poate să își ceară scuze public:
"Vreau să-mi cer scuze față de toți suporterii CFR-ului. Mi-e rușine de gestul pe care l-am făcut. Nu am realizat, nu am vrut să iasă așa urât. Când am ajuns la hotel și am revăzut imaginile mi-am dat seama că nu-mi fac cinste. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Am așteptat acest moment 3 zile, n-am reușit să dorm 2 ore legate. Nu-mi fac cinste aceste gesturi, mereu am dat ultima picătură de energie pentru CFR Cluj. Am jucat tot timpul și voi juca cu sufletul pentru această echipă.
În orașul Cluj mă simt iubit, clujenii mi-au arătat dragoste necondiționată, mi-e rușine de acest gest. Îmi cer scuze față de toată lumea, față de copii, ar trebui să fiu un exemplu, mai ales la vârsta mea. Aceste 3 zile au fost foarte grele. Regret enorm", a fost mesajul lui Deac.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo