Ofertă de milioane pentru Dawa de la o echipă importantă a Greciei! Cât cere conducerea FCSB-ului

FCSB ar putea să se despartă în această vară de unul dintre cei mai importanți jucători din ultimele două sezoane. Joyskim Dawa este dorit în campionatul Greciei, dar conducerea campioanei a refuzat prima ofertă venită pe numele camerunezului.

Joyksim Dawa

Credit imagine: Getty Images

Joyskim Dawa a impresionat la FCSB în ultimele două sezoane cu prezența sa fizică și cu randamentul său defensiv, cu care a contribuit la câștigarea primului titlu de campioană a echipei "roș-albastre", după o așteptare de 9 ani.
Camerunezul a început bine și actuala stagiune, reușind să marcheze de două ori în preliminariile Ligii Campionilor atât împotriva celor de la Maccabi Tel Aviv, cât și în fața cehilor de la Sparta Praga. Aceste evoluții i-au convins pe grecii de la Panathinaikos să pună pe masa FCSB-ului o ofertă de două milioane de euro pentru transferul fundașului de 28 de ani, anunță africafoot.com.
Citește și:

Pe ce sumă ar putea pleca Dawa de la FCSB

Se pare că șefii "roș-albaștrilor" au refuzat categoric oferta grecilor, care este considerată prea mică pentru valoarea camerunezului. Tot africanii notează că echipa din capitală îl va lăsa pe Dawa să plece numai pentru 3 milioane de euro, o sumă de aproape 10 ori mai mare decât cea cu care acesta a fost cumpărat de la FC Botoșani.
Joyskim Dawa ajungea la FCSB în iulie 2022, în schimbul a 350 de mii de euro. În cele două sezoane petrecute la echipa din capitală, fundașul african a bifat 99 de meciuri și a marcat 10 goluri, cucerind două torfee alături de "roș-albaștri".
În cazul în care elenii de la Panatrhinaikos vor mări oferta, Dawa ar putea ajunge la una dintre echipele istorice ale Greciei. Aceștia au 20 de titluri, 20 de cupe și 5 supercupe ale Greciei în palmares. Astfel, Dawa ar putea să fie adversarul lui Răzvan Lucescu în această stagiune, cel care își va apăra titlul cucerit sezonul trecut cu PAOK.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo