Primul jucător care s-a despărțit de FCSB! Mesajul fotbalistului, în prima zi din 2025

FCSB a avut un an 2024 foarte bun, în care a devenit campioana României, s-a calificat în faza principală din Europa League, iar apoi și-a asigurat calificarea în primăvara europeană. Roș-albaștrii s-au despărțit de unul dintre jucători chiar în prima zi a anului, iar acesta le-a transmis un mesaj de mulțumire fanilor și coechipierilor.

Andrei Vlad. FCSB.

Credit imagine: Getty Images

FCSB a avut un an aproape perfect, iar performanțele obținute în acest an ne arată că roș-albaștrii au avut cea mai bună echipă din România în ultimele 12 luni. După ce au tras linie la finalul lui 2024, cei din club se pot lăuda cu performanțe remarcabile: titlul de campioni în SuperLiga României, calificarea în faza principală din Europa League și calificarea în fazele eliminatorii din EL (chiar dacă mai au două meciuri de jucat în grupa principală).
Roș-albaștrii își fac deja planurile pentru viitor și au reziliat primul contract din 2025. Chiar în prima zi a anului Andrei Vlad s-a despățit de campioana României, portarul nemaifiind folosit de Elias Charalambous. Acesta le-a transmis un mesaj de mulțumire fanilor și coechipierilor, iar acum e așteptat la Petrolul, acolo unde Adrian Mutu a preluat banca echipei.
"A venit momentul să spun rămas bun clubului unde am petrecut cele mai frumoase clipe de până acum în fotbal. Am învățat enorm aici, iar toate aceste experiențe m-au format ca jucător şi ca om.
Sunt mândru de realizările pe care le-am avut în cei peste șapte ani petrecuți aici! Mulțumesc coechipierilor, suporterilor şi tuturor persoanelor din club pentru tot!", a scris Andrei Vlad, pe reţelele de socializare.

Ștefan Târnovanu, portarul titular de la FCSB, vrea să joace cu roș-albaștrii în Champions League

Ștefan Târnovanu este unul dintre jucătorii celor de la FCSB care au atras atenția mai multor cluburi din Europa în urma prestațiilor avute în actualul sezon. Portarul va fi lăsat să plece din lotul lui Elias Charalambous în schimbul unei sume de minim 5 milioane de euro.
Înaintea unui posibil transfer în 2025, fotbalistul a anunțat pe final de 2024 care este visul pe care vrea să și-l mai îndeplinească în tricoul roș-albaștrilor.
Târnovanu, care evoluează alături de FCSB în Europa League, unde campioana României a avut un parcurs foarte bun, a spus că își dorește să ajungă în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent.
"Înainte de un transfer aș vrea să ajung să joc cu FCSB în Champions League", a declarat Ștefan Târnovanu, potrivit Fanatik.
FCSB a jucat în vara anului 2024 în preliminariile Ligii Campionilor, fiind eliminată în turul 3, după un duel cu Sparta Praga. Roș-albaștrii au ajuns în Europa League, unde au înregistrat 3 victorii, două remize și o înfrângere în primele 6 etape.
Echipa lui Elias Charalambous se află pe locul 10 al clasamentului și le mai are de înfruntat în ianuarie pe Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) și Manchester United (30 ianuarie, acasă).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo