Rapid, egal dramatic cu CFR Cluj în derby-ul "feroviar". Giuleștenii au "smuls" un punct la ultima fază

Rapid și CFR Cluj și-au împărțit punctele în etapa a doua din Superligă, în ceea ce a reprezentat debutul lui Neil Lennon în fața suporterilor din Giulești. Echipa lui Dan Petrescu a condus cu 2-1 până în minutul 90+7, când Hasani a dat lovitura și a restabilit egalitatea.

Rapid - CFR Cluj, Foto: SuperLiga Romania

Credit imagine: Facebook

CFR Cluj a semnat primele ocazii ale partidei de pe Giulești. În minutul 3, Vasile Mogoș a șutat de la mare distanță, însă mingea a trecut pe lângă poartă.
Aproximativ 10 minute mai târziu, Bîrligea a avut și el o șansă importantă, însă la fel ca în cazul colegului său, nu a putut cadra balonul pe poartă. Atacantul lui Dan Petrescu a introdus mingea în poartă în minutul 19, însă reușita sa a fost anulată pe motiv de offside.
După cele trei ocazii ale CFR-ului, a venit rândul Rapidului să fie periculoasă. La jumătatea primei reprize, Burmaz a reluat foarte bine o minge, însă a trimis în bara laterală.
Câteva minute mai târziu, giuleștenii au ratat o nouă ocazie, la capătul unei faze în care au construit foarte bine. În minutul 28, CFR a dat lovitura și a deschis scorul prin Daniel Bîrligea.
Atacantul "feroviarilor" a stabilit astfel și scorul primei reprize, 1-0 pentru trupa lui Dan Petrescu.
Citește și:

RAPID scoate un egal in extremis cu cfr

Rapid a ieșit foarte bine de la vestiare și a înregistrat o ocazie încă din primul minut al reprizei secunde. Burmaz a șutat spre poarta clujenilor, însă Sava s-a opus.
Goalkeeper-ul lui CFR a comis o greșeală mare câteva minute mai târziu, când l-a faultat pe Petrila în careu și l-a "obligat" pe Istvan Kovacs să arate punctul cu var. Rrahmani a fost cel care și-a asumat responsabilitatea de a executa penalty-ul și a restabilit egalitatea în minutul 54.
După ce s-a făcut 1-1, meciul a fost lipsit de momente importante până în minutul 74, când CFR a marcat din nou. Michael a fost găsit perfect de Tachtsidis în careu și l-a învins pe Aioani din careul mic.
Rapid a încercat să intre din nou în joc, iar insistența giuleștenilor a dat roade la ultima fază a meciului. Jucătorii lui Lennon au aruncat o minge în careu, balonul a ajuns la Hasani, care l-a învins pe Sava și a stabilit scorul final, 2-2.
Rapid rămâne momentan fără victorie în noul sezon din Superligă, în timp ce CFR-ul are patru puncte după două runde.
În etapa a treia, Rapid o va întâlni pe Petrolul în deplasare, în timp ce CFR va da peste Universitatea Craiova, în Gruia. Până atunci, echipa din Cluj va da piept la mijlocul săptămânii cu formația bielorusă Neman, în turul 2 preliminar Conference League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo