Sacrificiul făcut de Cristi Săpunaru pentru a juca în Poli Iași – Rapid 1-2! "Are probleme mari"

Rapid București s-a impus cu 2-1 în primul meci de la revenirea lui Marius Șumudică pe banca echipei. După încheierea duelului, antrenorul a dezvăluit că Săpunaru a făcut eforturi uriașe pentru a juca și chiar a luat o injecție înaintea partidei pentru a putea fi pe teren.

Cristi Săpunaru. Rapid. Sursa: As.ro.

Credit imagine: Eurosport

Rapid a câștigat primul meci din acest sezon, scor 2-1, pe terenul lui Poli Iași. A fost primul meci cu Șumudică pe bancă, dar și primul ca titular pentru Cristi Săpunaru în noua stagiune. Noul antrenor al giuleștenilor a dezvăluit că nu a fost decizia lui Lennon de a nu-l introduce până acum pe căpitan, ci acesta are mari probleme la călcâie și a avut nevoie de o injecție pentru a putea fi prezent pe teren vineri seara.
Săpunaru a avut o evoluție bună pe terenul ieșenilor și a fost schimbat în minutul 55, atunci când Cristian Igant i-a luat locul. Căpitanul vișiniilor a mai bifat 24 de minute în actualul sezon, în înfrângerea, 0-1, cu Petrolul.
"A jucat cu injecție, a intrat, mi-a zis la pazuă că nu mai poate, dar mai trage zece minute de el. Are probleme mari în călcâie. Vom vedea, nu a fost nimic concertat, că Săpunaru nu vrea să joace…l-ați văzut și voi. L-am obligat să facă o injecție, a făcut-o înainte de meci, a jucat.
Toți jucătorii sunt importanți pentru mine, am 27-28 de jucători, îi iubesc cum îl iubesc pe Săpunaru. Ok, cu el am o relație specială. Inima mea nu se poate împărți. Ai jucători pe care îi iubești mai mult. Am doi copii, îi iubesc la fel.
Dar în momentul când ai 27-28 de jucători, nu poți să-i mulțumești pe toți. Săpunaru e în inima mea, Săpunaru e rapidist, are sânge vișiniu ca mine, are spiritul Rapidului, Rapid are nevoie de el, de jucătorul Săpunaru. Nu trebuie să uit, l-am luat cu mine în Turcia, a jucat cu mine acolo. Între noi există o relație extraordinară, dar voi dezvolta această relație cu fiecare jucător. Și-au dat viața toți, n-am cum să nu-i iubesc pe oamenii aceștia.
Am avut pulsul 100 și ceva, mai puneam mâna la gât, să văd cum îmi bate inima. Era pe la o sută și ceva (n.r. pulsul). Exact ca și cum aș fi alergat pe bandă, dar nu mai contează, inima mea bate pentru Rapid", a declarat Marius Șumudică, la conferința de presă, citat de as.ro.

Marius Șumudică, mulțumit după debutul pe banca Rapidului

Rapid a obţinut prima sa victorie din acest sezon prin golurile a doi jucători veniţi în această vară, Alexandru Paşcanu (44) şi Rareş Pop (53). Pentru gazde a punctat Goncalo Teixeira (78).
La final, tehnicianul oaspeților s-a declarat nemulțumit de faptul că formația din Grant s-a jucat cu ocaziile, făcându-și singură viața grea pe final, dar a avut un mesaj și pentru fostul antrenor, Neil Lennon, cu care intrase într-o dispută verbală destul de dură pe vremea când nord-irlandezul încă era la cârma trupei din Giulești.
"Un teren greu, stadionul plin. Mulţumesc jucătorilor, este foarte important. Veneau după multe semieşecuri şi eşecuri. Nu puteam decât să lucrez la mentalul lor. Sunt şi bucuros şi supărat, că nu se poate să închidem meciul la ocaziile pe care le-am avut. Dar le mulţumesc jucătorilor, suporterilor şi ţin să îi mulţumesc şi fostului antrenor care, chiar dacă nu a reuşit să obţină rezultatele dorite, pentru că eu ştiu să fii antrenor străin într-o altă ţară.
Și țin să mulțumesc și fostului antrenor, este un om care a fost primit cu o oarecare ostilitate. Nu e ușor să antrenezi într-o țară străină. Și nu o spun cu ironie sau nu o spun cu ironie.
Şi în continuare am avut blocaj mental, la 1-0 am făcut pasul înapoi. Nu se poate să ai 3-4 ocazii la 2-0 şi să nu omorâm meciul. A jucat inima, cu injecții. Nu a mai putut, să vedem cum îl putem recupera. Eu îi iubesc pe toți, suntem o armată, eu sunt căpitanul și răspund, dar sunt la inima mea toți. O să le vină rândul tuturor. Asta înseamnă sacrificiu, dar nu îl iubesc doar pe Săpunaru, îi iubesc pe toți. Cuvintele sunt de prisos, nu mi le găsesc. Am venit acasă și am reușit să câștig. Să creadă că pot mai mult, încă sunt departe de ceea ce putem face", a spus Marius Şumudică la digisport.ro.
Pentru Rapid urmează tot un meci în deplasare, cu Universitatea Craiova, iar în etapa a 9-a va reveni pe teren propriu pentru duelul cu U Cluj.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo