Unirea Slobozia produce surpriza și se salvează de la retrogradarea directă! Sepsi cade în liga a doua, după 8 ani
Actualizat 18/05/2025 la 18:21 GMT+3
Unirea Slobozia a produs surpriza ultimei etape din play-out-ul Superligii. Ialomițenii au învins-o pe Sepsi OSK pe teren propriu cu scorul de 2-1, salvându-se de la retrogradarea directă. În urma acestui rezultat, Sepsi ajunge în Liga a 2-a, după 8 ani petrecuți în primul eșalon. Într-un alt meci disputat la aceeași oră, Petrolul s-a impus la Iași și a scos o pe Farul din lupta pentru Europa.
Unirea Slobozia, sursă: Facebook/Unirea Slobozia
Credit imagine: Getty Images
Slobozia a deschis scorul în minutul 16, prin fundașul-golgheter Dmytro Pospelov. Ucraineanul a reluat cu capul centrarea lui Daniel Șerbănică, învingându-l pe Roland Niczuly la colțul lung.
Sepsi a egalat în minutul 68, prin golul marcat de Omar El Sawy, însă defensiva covăsnenilor a cedat din nou în fața lui Pospelov, care a profitat de eroarea lui Niczuly. Fundașul și-a trecut în cont "dubla" în minutul 75. Gazdele au reușit să-și mențină avantajul minim până la final, trimițând-o pe Sepsi în eșalonul secund, după 8 sezoane petrecute în Superliga.
Astfel, Sepsi retrogradează uluitor, la capătul unui sezon în care covăsnenii au încheiat primii sub locurile de play-off. Instalarea lui Dorinel Munteanu pe banca tehnică nu a dat roade, Sepsi bifând 7 meciuri consecutive fără victorie în play-out, iar această a 6-a înfrângere a pecetluit soarta echipei patronate de Laszlo Dioszegi. De cealaltă parte, Unirea Slobozia o va înfrunta pe FC Voluntari în barajul pentru menținerea în Superliga.
Citește și:
Petrolul o scoate pe Farul din lupta pentru cupele europene
Petrolul s-a impus pe terenul celor de la Poli Iași, scăpând de locul de baraj și totodată năruind speranțele celor de la Farul Constanța pentru barajul de Conference League. Victoria prahovenilor de la Iași face ca locul 4 din play-off să meargă direct în preliminariile celei de-a treia competiții europene. Farul trebuia să încheie cel puțin pe locul 4 în play-out pentru a ajunge la baraj, dar acest rezultat a trimis echipa lui Gheorghe Hagi pe locul 5.
Tidiane Keita a deschis scorul după trecerea primei jumătăți de oră, cu o execuție superbă. Mijlocașul "lupilor galbeni" a înscris cu o execuție plasată, din afara careului, la vinclul porții apărate de Jesus Fernandez. Oaspeții și-au majorat avantajul în minutul 39, prin reușita lui Gicu Grozav.
Astfel, la finalul play-out-ului, Poli Iași va merge la baraj alături de Unirea Slobozia, în timp ce Sepsi și Gloria Buzău retrogradează în eșalonul secund. Dacă ialomițenii se vor lupta cu Voluntari pentru un loc în sezonul viitor al Superligii, cei de la Iași se vor înfrunta cu Metaloglobus.
În al treilea meci al zilei, FC Botoșani s-a impus în fața finalistei Cupei României, Hermannstadt, cu scorul de 2-1. Reușitele lui Enzo Lopez și Zoran Mitrov au făcut ca moldovenii să scape de locul de baraj, terminând sezonul pe locul 6.
Rezultatele zilei în ultima etapă din play-out:
- Unirea Slobozia 2-1 Sepsi OSK
- Politehnica Iași 0-2 Petrolul Ploiești
- FC Botoșani 2-1 Hermannstadt
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Unirea 04 Slobozia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/125076.png)
2
1
Sepsi OSK
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/122700.png)
Promo
Promo