Povestea lui Eberechi Eze, jucătorul devenit erou etern pentru Crystal Palace

Eberechi Eze a intrat definitiv în istoria lui Crystal Palace. Internaționalul englez de 26 de ani a marcat unicul gol din finala Cupei Angliei, 1-0 cu Man. City, aducând primul trofeu major în vitrina clubului din sudul Londrei. De la refuzuri repetate în academiile din Anglia, până la triumful de pe Wembley, povestea remarcabilă a lui Eze e una plină de trasee complicate care au fost depășite.

Eberechi Eze

Credit imagine: Getty Images

Eberechi Eze s-a născut pe 29 iunie 1998 în Greenwich, sud-estul Londrei, din părinți nigerieni, și a crescut într-un mediu unde șansa de a deveni jucător profesionist era o raritate. A început fotbalul din copilărie, utilizând "hanorace pe post de porți", într-o cușcă improvizată din cartier.
La doar 8 ani, Eze a fost atras în academia lui Arsenal, echipa pe care a recunoscut că o susținea. Aventura sa alături de "tunari" a ajuns la final în 2011, atunci când londonezii au decis să-l "pună pe liber", nemulțumiți fiind de prestațiile sale și de efortul depus în apărare.
În ciuda dezamăgirii trăite și a faptului că a plâns timp de o săptămână întreagă după acel eveniment, Eze a continuat să urmeze calea sportului pe care-l iubea. La 13 ani, a semnat cu o altă grupare din capitala Angliei, Fulham. În timpul de pe Craven Cottage, Eze a dezvăluit un episod care l-a marcat și care putea însemna renunțarea la fotbal:
"Îmi aduc aminte când am jucat împotriva celor de la Arsenal, echipă de la care fusesem dat afară în urmă cu doar câteva luni. Nu știam cum să procesez ce mi s-a întâmplat și cum să gestionez emoțiile. Aproape că îmi curgeau lacrimi din ochi. Nu a fost deloc ușor, îi mulțumesc familiei mele pentru că mi-a fost întotdeauna alături".

Eze, refuzuri "pe bandă rulantă" în academii: de la Fulham și Millwall, la Sunderland și Bristol City

După doi ani și jumătate petrecuți la Fulham, Eze a fost din nou lăsat să plece, următoarea sa destinație fiind Reading, unde a stat pentru doar șase luni. 
Contractul i-a fost întrerupt, iar ulterior a ajuns în academia lui Millwall, care i-a oferit o bursă pe doi ani (2014–2016). După ce a avansat până la echipa U18, clubul i-a comunicat însă că nu intenționează să îi ofere un contract profesionist.
Imediat după ce a fost din nou lăsat pe liber, Eze a fost testat de Sunderland și Bristol City, însă nu a reușit să convingă în perioadele de probă.
În paralel cu fotbalul, Eze și-a continuat studiile, iar șansa avea să vină din partea lui Queens Park Rangers, club care a decis să parieze pe talentul său și i-a oferit primul contract profesionist, pe care l-a semnat în vara lui 2016.
Jumătate de an mai târziu, a debutat pentru echipa mare a lui QPR, dar s-a accidentat după doar 18 minute petrecute pe teren. Cu toate acestea, trupa din vestul Londrei a decis să-i extindă contractul până în 2019, împrumutându-l pentru 6 luni la Wycombe Wanderers, în League Two (al patrulea eșalon al fotbalului din Anglia), acolo unde a înscris 5 goluri în 22 de apariții.

qpr a reprezentat salvarea lui eberechi eze, înainte de transferul la crystal palace

Întors la QPR, Eze a devenit rapid titular, preluând la scurt timp și numărul 10 pe tricou, iar sezonul 2019–2020 a fost cel al consacrării pentru fotbalistul englez: 14 goluri și 8 pase decisive în Championship. În acel moment, era clar că saltul spre prima scenă a fotbalului englez era inevitabil.
În august 2020, QPR a acceptat transferul lui Eze la Crystal Palace pentru aproximativ 17 milioane de lire. Inițial, "vulturii" propuseseră 12 milioane, însă suma a fost considerată insuficientă de oficialii lui QPR.
Primele sezoane pe Selhurst Park au fost marcate de momente promițătoare, dar și de o accidentare gravă suferită la antrenamente, ruptură la tendonul lui Ahile în mai 2021, care l-a ținut pe margine aproape un an.
Revenirea lui Roy Hodgson pe banca tehnică a lui Crystal Palace (martie 2023) a determinat o perioadă remarcabilă pe plan individual pentru Eze, care a înscris de 6 ori în 10 meciuri și a încheiat stagiunea drept cel mai bun marcator al formației sale.
Sezonul actual a început destul de greu pentru mijlocașul ofensiv de 26 de ani, căruia i-a fost anulat un gol perfect valabil în chiar primul meci din Premier League, eșec 1-2 pe terenul lui Brentford. Cu toate acestea, evoluțiile sale ulterioare au fost remarcabile.
Eze a început anul calendaristic 2025 cu 4 partide consecutive în care a contribuit la gol (o reușită și 3 assist-uri) pentru Palace. În luna martie, a înscris în premieră pentru selecționata mare a Angliei, într-un meci din Liga Națiunilor cu Letonia, încheiat 3-0.
Internaționalul englez a continuat prestațiile de excepție pentru echipa de club, fiind o piesă esențială în angrenajul echipei antrenate acum de Oliver Glasner, atât în Premier League, cât și în Cupa Angliei.
Dacă pe plan intern echipa va încheia sezonul aproape de mijlocul ierarhiei, locul 12 din 20, fără emoții în privința retrogradării, în FA Cup, aventura "vulturilor" a fost una de poveste.
Pentru a ajunge în finala cu Manchester City, gruparea din sudul Londrei a eliminat, pe rând, Stockport, Millwall, Fulham și Aston Villa. Eze a fost omul-cheie al parcursului, contribuind cu trei goluri și o pasă decisivă în cele patru meciuri disputate până în ultimul act.

eze, omul decisiv pentru crystal palace, în cea mai mare zi din istoria clubului

Ieri, pe Wembley, Eberechi Eze a devenit eroul etern al celor de la Crystal Palace, oferind vulturilor primul trofeu major din istoria clubului. Într-o finală în care puțini le dădeau șanse în fața lui Manchester City, echipa lui Oliver Glasner a reușit să se impună. Eze a fost omul decisiv, marcând unicul gol al meciului în minutul 16, la capătul unui contraatac rapid, finalizat impecabil după pasa lui Daniel Munoz.
Golul lui Eze a adus nu doar un trofeu istoric pe Selhurst Park, ci și consacrarea definitivă a unui fotbalist care a transformat respingerile în motivație și greutățile în performanță. De acum, numele lui Eberechi Eze va rămâne legat pentru totdeauna de cea mai mare zi din istoria lui Crystal Palace.
Cariera de până acum a lui Eze nu a fost deloc una lineară, dar exact asta o face remarcabilă. De la eșecurile din academii, la afirmarea în ligile inferioare din Anglia și până la momentul de glorie pe Wembley, povestea jucătorului de 26 de ani reprezintă un exemplu perfect de devotament și răbdare, iar parcursul său poate servi drept inspirație pentru foarte multă lume.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo