CCA a dat verdictul, după decizia extrem de controversată a lui Radu Petrescu! Sancțiuni așteptate pentru arbitru
Publicat 14/02/2026 la 09:48 GMT+2
Comisia Centrală a Arbitrilor a emis un comunicat la puțin timp după încheierea meciului dintre Petrolul Ploiești și FC Argeș, care s-a încheiat cu victoria gazdelor, în urma unui gol anulat eronat al piteștenilor de către Radu Petrescu, cu doar câteva minute înainte.
Radu Petrescu
Credit imagine: Getty Images
Lupta la play-off din Superliga a fost "aruncată în aer" în urma meciului disputat vineri între Petrolul Ploiești și FC Argeș. Partida inaugurală a etapei a 27-a s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1, însă formația piteșteană a avut un gol anulat inexplicabil pe finalul partidei, la scorul de 1-1.
Arbitrul Radu Petrescu a fluierat la o lovitură liberă a Argeșului, din care Rober Sierra reușea să marcheze golul de 2-1. "Centralul" partidei a fluierat înainte ca mingea să fie lovită de mijlocaș, astfel VAR-ul nu a putut interveni.
Această decizie halucinantă l-a scos din minți pe Daniel Coman, președintele echipei FC Argeș, care a avut o declarație extrem de dură la adresa lui Radu Petrescu: "Nu a reușit Petrolul să o învingă pe Argeș, a reușit Radu Petrescu să o învingă pe FC Argeș! Problema este că își bat joc de noi și de munca noastră și nu este prima oară. Știți ce merită aceștia?
Merită bătuți și călcați în picioare, pentru că își bat joc de munca noastră! Își bat joc de noi. Să ne spună clar: nu aveți voie în play-off și gata, ne oprim, jucăm în play-out și știm o treabă. Dar să nu își bată joc de noi!", a fost o parte a declarației lui Coman, în direct la Digi Sport.
CCA dă dreptate argeșenilor
Comisia Centrală a Arbitrilor a venit cu un comunicat emis la puțin timp după terminarea partidei, iar șefii arbitrajului românesc confirmă faptul că nicio infracțiune nu a avut loc în careu, care să determine decizia arbitrului Petrescu.
Aceștia cataloghează decizia arbitrului ca fiind una "eronată" și anunță că Radu Petrescu va primi sancțiuni: "În urma examinării imaginilor video și a discuțiilor purtate cu oficialii jocului, s-a stabilit că decizia luată în minutul 86 al meciului a fost eronată. Nu a existat poziție de ofsaid și nici fault în atac, astfel că golul ar fi trebuit să fie validat.
Din păcate, conform protocolului VAR, intervenția arbitrajului video nu a mai fost posibilă, întrucât fluierul arbitrului a fost auzit înainte ca mingea să intre în poartă, fapt ce a eliminat posibilitatea revizuirii și corectării deciziei.
Comisia Centrală a Arbitrilor recunoaște impactul semnificativ pe care astfel de erori îl pot avea asupra desfășurării și rezultatului unei partide. În consecință, arbitrul va suporta măsurile care se impun în urma acestei greșeli majore.
Totodată, CCA își reafirmă sprijinul față de arbitri și înțelege complexitatea deciziilor luate în timp real, însă subliniază angajamentul ferm pentru menținerea celor mai înalte standarde de arbitraj. Comisia rămâne dedicată principiilor de corectitudine, transparență și îmbunătățire continuă", este comunicatul CCA, emis pe site-ul frf.ro.
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 14:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Meciuri asemănătoare
FC Petrolul
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4793.png)
2
1
FC Arges
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4422.png)
Promo
Promo