Dani Coman a "scăpat ieftin" după răbufnirea la adresa arbitrajului! Ce pedeapsă a primit președintele lui FC Argeș

Declarațiile făcute de Dani Coman după meciul pierdut de FC Argeș în fața celor de la Petrolul Ploiești, în urma unei greșeli uriașe de arbitraj, au ajuns astăzi pe masa Comisiei de Disciplină. Oficialii LPF au anunțat în această seară cum va fi sancționat președintele piteștenilor, care ar fi riscat o suspendare uriașă.

Florin Cernat: "Iubesc fanii din Galați". Interviul integral va fi duminică de la 18 pe Eurosport 2

Sursa video: Eurosport

FC Argeș a pierdut săptămâna trecută, în deplasare, cu scorul de 2-1 în fața celor de la Petrolul Ploiești, într-un meci marcat de o controversă. Centralul Radu Petrescu a anulat greșit un gol valabil marcat de oaspeți prin Sierra.
Arbitrul a fluierat înainte ca mingea să intre în plasă, astfel că faza nu a putut fi analizată la VAR. Ulterior, gazdele au făcut 2-1, iar FC Argeș a plecat fără vreun punct de la Ploiești, lucru care i-a nemulțumit pe oficialii piteștenilor, care au răbufnit la finalul partidei, amenințând inclusiv că îl vor duce pe central în instanță.
Dani Coman a avut un discurs extrem de dur la adresa arbitrajului, acuzându-i pe arbitri că își bat joc de munca fotbaliștilor, luând decizii incorecte pentru a favoriza alte echipe, și a spus că se așteaptă ca Radu Petrescu să primească o suspendare drastică.
Astăzi, președintele celor de la FC Argeș a ajuns în fața Comisiei de Disciplină, unde a mers din propria inițiativă pentru a-și prezenta punctul de vedere. La câteva ore după aceea, oficialii LPF au anunțat sancțiunea pe care i-au stabilit-o oficialului piteștenilor.
Conform site-ului Ligii Profesioniste de Fotbal, Dani Coman a primit doar un avertisment și o amendă de 4.000 de lei, scăpând astfel mult mai ieftin decât s-ar fi așteptat.
"ACS Petrolul 52 vs. ACS Campionii FC Argeș – Incidente - În temeiul art. 52.1.b din RD, cu aplicarea art. 12, 14 Bis și 15 din RD, se sancționează președintele clubului ACS Campionii FC Argeș, Dănuț Coman, cu avertisment și penalitate sportivă de 4.000 lei", se arată pe site-ul LPF.

Dani Coman a riscat o suspendare uriașă

Radu Vișan, "numărul 2" din cadrul Federației Române de Fotbal, a înaintat sesizarea către Comisia de Disciplină după declarațiile făcute de Dani Coman, iar șansele ca oficialul să primească o suspendare uriașă erau anunțate a fi foarte mari.
Practic, un articol din regulament prevede că, dacă un oficial are o ieșire care incită la ură sau la violență, acesta va fi pedepsit cu o suspendare între patru și opt luni. În plus, dacă abaterea a avut loc în mass-media, penalizarea se dublează, astfel că Dani Coman risca să primească o suspendare între opt și 12 luni.
Punctele 2 și 3 ale articolului 50:
  • "Fapta unei persoane de a incita/îndemna, în mod public, la un comportament violent sau la ură, se sancționează cu suspendare de la 10 la 16 jocuri dacă fapta a fost săvârșită de un jucător sau antrenor și suspendare între 4 și 6 luni dacă fapta a fost săvârșită de un oficial".
  • "În special, când abaterea a fost săvârșită prin intermediul mass-media (presa scrisă, televiziune, radio, internet, etc), atunci penalitatea sportivă se va dubla".
Dacă suspendarea ar fi fost cea preconizată, Dani Coman ar fi putut recurge la o decizie radicală. Recent, acesta a declarat că, în cazul unei pedepse dure, se va retrage din fotbalul românesc.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo