Mirel Rădoi, atac vehement la Mircea Lucescu: "Eu nu am mai întâlnit aşa ceva până în ziua de azi"

La conferința de presă de dinaintea partidei Universitatea Craiova - Unirea Slobozia, Mirel Rădoi a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Lucescu. Antrenorul oltenilor a fost șocat că selecționerul a susținut-o pe FCSB în duelul cu echipa sa de dinaintea pauzei competiționale, lucru dezvăluit de conducătorul campioanei.

Adrian Iencsi, în "Fotbalul - Povestea mea": "A fost cel mai frumos moment petrecut la Rapid"

Sursa video: Eurosport

Naționala României este în cărți pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026, dar selecționerul Mircea Lucescu a făcut câteva declarații nefericite înaintea și după meciul câștigat cu Austria, ceea ce i-a atras critici numeroase din partea presei și unor oameni de fotbal.
Faptul că a declarat că succesul cu Austria îi aparține i-a revoltat pe mulți, însă asta nu a fost tot. La acțiunea naționalei din această lună, "Il Luce" a convocat mai mulți jucători de la FCSB și Universitatea Craiova, iar cele două rivale din SuperLiga s-au duelat în meci direct înainte ca fotbaliștii să plece la lot (FCSB a câștigat cu 1-0).
Patronul campioanei s-a lăudat public cu faptul că a vorbit cu Lucescu înainte de acel meci și selecționerul i-a transmis că îi ține pumnii să obțină victoria. Evident, Lucescu nu e vreun fan al FCSB-ului și i-a transmis "baftă" șefului "roș-albaștrilor" gândindu-se doar că jucătorii vor veni mai liniștiți la națională după o victorie importantă, deși acest lucru era valabil și în sens invers. În același timp, Lucescu nu s-a gândit că o discuție privată va ajunge în public, deși ar fi trebuit să știe cu cine are de a face.

Mirel Rădoi, șocat că Mircea Lucescu a susținut-o "pe față" pe FCSB în meciul cu Universitatea Craiova

Astăzi, Mirel Rădoi a susținut conferința de presă premergătoare partidei Craiova - Slobozia de sâmbătă și a lansat un atac dur la adresa lui Lucescu. Antrenorul oltenilor a spus că e șocat de atitudinea selecționerului, considerând că nu e normal ca acesta să susțină o echipă "pe față", din moment ce cheamă la lot jucători de la mai multe formații din SuperLiga.
"Chiar aici am primit un link în care eu nu am crezut până nu am verificat singur că un selecţioner al României poate avea o astfel de declaraţie în care sună un alt patron şi spune că şi-ar dori ca o echipă să câştige în faţa alteia. Pentru mine e ceva şocant şi mă rezum la lucrurile astea. Se pare că este normal. Se pare că este normal.
V-am spus, eu am primit linkul, am citit şi până nu am intrat singur să scot această declaraţie… Eu nu am mai întâlnit aşa ceva până în ziua de azi. Înţeleg că susţii o echipă, dar nu poţi să o faci aşa pe faţă, nu poţi să ieşi să spui că vrei jucătorii de la o echipă motivaţi, când tu ai jucători şi de la cealaltă echipă. Mergem înainte, v-am spus e încă un lucru pe care îl vom folosi ca motivaţie pentru jucători. Toate lucrurile astea nu vor face decât să ne întărească.", a spus Rădoi, citat de as.ro.
Deși are o experiență atât de mare, se pare că Mircea Lucescu a comis o eroare care putea fi foarte ușor evitată și care nu a făcut decât să crească valul de critici la adresa lui. Selecționerul încă nu a anunțat o decizie finală privind viitorul său pe banca naționalei și dincolo de meciurile cu Bosnia și San Marino din noiembrie. Teoretic, România încă se mai poate califica direct la Mondial, dar o asemenea speranță e inutilă, pentru că ar fi nevoie de o adevărată minune. Șansele reale sunt legate de barajul din martie 2026, dar rămâne de văzut dacă Lucescu va conduce naționala atunci sau va lăsa locul unui alt selecționer să încerce să ducă România la competiția supremă din sport după 28 de ani de pauză.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo