Raul Opruț, eroul lui Dinamo! Fundașul a marcat două goluri și "câinii roșii" au urcat pe primul loc
Dinamo a învins-o pe Hermannstadt, scor 2-1, într-un meci al etapei cu numărul 23 din SuperLiga, grație dublei fostului jucător al sibienilor, Raul Opruț. Astfel, "câinii roșii" au urcat pe prima poziție! Toate cele trei goluri au venit în ultimele 20 de minute ale partidei.
Ovidiu Burcă: "Promovarea cu Dinamo a fost o minune". Interviul va fi astăzi de la 15 pe Eurosport 2
Sursa video: Eurosport
Etapa cu numărul 23 a SuperLigii a debutat în această seară și al doilea meci a fost cel dintre Hermannstadt și Dinamo. Sibienii se aflau pe poziția a 15-a, penultima, cu doar 14 puncte, în vreme ce bucureștenii, susținuți de o galerie impresionantă, ocupau locul al 3-lea și cu o victorie puteau urca pe prima treaptă a clasamentului.
Prima ocazie a partidei i-a aparținut lui Dinamo. În minutul 13, Karamoko a pătruns în careul advers, dar a trimis pe lângă poartă dintr-o poziție foarte bună. Șapte minute mai târziu, Karamoko l-a găsit pe Cătălin Cîrjan, iar acesta, din poziție de 1v1, nu l-a putut învinge pe Căbuz.
Până la pauză, o singură șansă importantă a mai avut loc. În minutul 37, Dragoș Albu a trimis foarte slab de la marginea careului, Epassy prinzând mingea fără prea mari emoții, astfel că la cabine s-a intrat la egalitate, scor 0-0.
Dinamo câștigă la Sibiu! Final de meci spectaculos
În minutul 58, Eduard Florescu a trimis defectuos din șase metri, iar Dinamo a replicat patru minute mai târziu prin Musi, el șutând fără forță din careu.
Până la urmă, deschiderea de scor a venit în minutul 71. Opruț a prins un voleu fabulos din afara careului, mingea a atins pământul, păcălind-l pe Căbuz. Bucuria "câinilor roșii" a durat doar șase minute. Gjorgjevski a trecut de Boateng și l-a învins pe Epassy din careu, acesta fiind primul său gol de la sosirea în România.
Seria golurilor marcate a continuat aproape imediat după. Același Opruț, în minutul 80, a prins un nou șut fantastic din afara careului, lăsându-l fără replică pe Căbuz!
Reușita a doua a fundașului lateral s-a dovedit a fi ultima a partidei, astfel că Dinamo s-a impus cu scorul de 2-1, urcând pe prima poziție în SuperLiga, cu 44 de puncte, urmată de Universitatea Craiova (43p) și Rapid (42p).
De cealaltă parte, Hermannstadt rămâne cu doar 14 puncte și evitarea retrogradării se anunță o misiune foarte dificilă pentru sibieni.
Doi fotbaliști români cu experințe în 7 țări sunt protagoniștii unor interviuri de colecție. Golgheterul României din 2000, Marian Savu a jucat în Ucraina, Cipru și Ungaria și ne spune povestea sa pe 25 ianuarie de la ora 20.00 pe Eurosport 1. Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi pe 31 ianuarie de la ora 18.30 și pe 1 februarie de la ora 18.50 pe Eurosport 1. Ambele interviuri realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.
Meciuri asemănătoare
AFC Hermannstadt
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/123134.png)
1
2
Dinamo București
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4042.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)