Reprezentantul LPF, mesaj dur pentru FRF în urma greșelii lui Petrescu: "Inacceptabil! A influențat direct rezultatul"

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a postat un mesaj dur în care se adresează Federației Române de Fotbal, în urma golului anulat eronat de Radu Petrescu în meciul dintre Petrolul și FC Argeș. Acesta îi cere direct lui Kyros Vassaras să ia "măsuri ferme" în urma deciziei controverse.

Radu Petrescu

Credit imagine: Getty Images

Greșeala flagrantă a lui Radu Petrescu din meciul Petrolul - FC Argeș, încheiat cu 2-1 pentru gazde, a pornit o dispută între cele două instituții care conduc fotbalul românesc. Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, și-a făcut publică părerea despre cele întâmplate vineri seara cu o postare pe Instagram.
Acesta se adresează direct Federației Române de Fotbal și spune că ceea ce s-a întâmplat este "inacceptabil" și "la limita tolerabilului". Oficialul LPF îi cere direct lui Kyros Vassaras, președintele CCA, să ia "măsuri ferme" în ceea ce-l privește pe Radu Petrescu.
"Sunt ani de zile de când mi-am propus să nu atac public FRF, oamenii care lucrează acolo sau organismele din subordine, precum CCA ori Școala Federală de Antrenori. Nu cred că este benefic pentru fotbalul românesc ca FRF și LPF să își spele rufele în public.
De aceea am evitat reacțiile care ar putea genera conflicte instituționale inutile. Însă ceea ce s-a întâmplat aseară la meciul Petrolul - FC Argeș depășește limita tolerabilului. Arbitrul partidei, Radu Petrescu, prin deciziile sale, a influențat direct rezultatul jocului.
Fotbalul trebuie să se decidă exclusiv pe teren, prin merit sportiv, nu prin erori majore de arbitraj. Domnule președinte Vassaras, vă solicit public să dispuneți măsuri ferme. Credibilitatea competiției trebuie protejată cu orice preț. Greșeala de aseară este inacceptabilă", a fost mesajul postat de Ștefan.

Petrescu, suspendare drastică

Comisia Centrală a Arbitrilor a venit cu un comunicat imediat după meci, în care șefii arbitrajului conformă eroarea lui Petrescu și anunță că "arbitrul va suporta măsurile care se impun în urma acestei greșeli majore".
Acesta ar putea chiar să fie suspendat până la finalul acestui sezon. Conform gsp.ro, o sursă autorizată din arbitrajul românesc sugerează faptul că "centralul" ar urma să nu mai primească delegări până la încheierea sezonului competițional.
De această părere este și Marius Avram, fostul arbitru din campionatul româniei. Acesta a anticipat o astfel de suspendare drastică imediat după încheierea partidei: "Nu m-ar mira dacă Petrescu va sta o perioadă foarte lungă, poate până la finalul campionatului. Când inventezi ceva, e mult mai grav decât dacă ai greșit la un penalty care a fost sau n-a fost. Când inventezi, e mult mai grav", a spus acesta la Digi Sport.
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 14:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo