"U" Cluj, prima reacție după cererea făcută de marea rivală CFR de a juca pe Cluj Arena! "Nu există"
Șefii lui CFR Cluj au făcut zilele trecute o cerere oficială către Consiliul Județean pentru ca echipa lui Daniel Pancu să dispute meciurile de pe teren propriu pe Cluj Arena. Președintele celor de la Universitatea Cluj, care evoluează în mod normal pe acest stadion, a comentat posibilitatea ca marea rivală să joace pe același teren.
"U" Cluj - CFR Cluj
Credit imagine: Getty Images
CFR Cluj se confruntă cu probleme financiare, iar în această perioadă se fac eforturi considerabile pentru ca datoriile să fie stinse, gruparea având de gând să joace în cupele europene în sezonul următor.
Pentru a reduce din cheltuieli, oficialii clubului din Gruia au venit cu o propunere interesantă, dorindu-și ca CFR Cluj să joace meciurile de pe teren propriu pe Cluj Arena, stadion pe care joacă marea rivală din oraș, "U".
Fanii "șepcilor roșii" nu sunt de acord cu un astfel de scenariu, dar președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a trimis deja o cerere oficială către Consiliul Județean, entitate care deține stadionul.
Astăzi, oficialii lui "U" Cluj au comentat posibilitatea ca CFR să joace pe Cluj Arena. Președintele Universității a fost întrebat despre inițiativa rivalilor, iar reacția sa a fost foarte scurtă:
Șefii lui "U" Cluj, dezinteresați de propunerea CFR-ului
"La ora actuală, în cadrul clubului nu există o discuție despre asta. Deci nu este un subiect de interes", a declarat Radu Constantea, potrivit Digi Sport.
Oficialul "șepcilor roșii" a preferat să vorbească mai pe larg despre următorul duel al echipei lui Cristiano Bergodi, cel cu Rapid. Președintele lui "U" a anunțat și care mai este starea lui Alex Chipciu, accidentat dinaintea pauzei competiționale.
"Am avut câțiva jucători plecați la lot, sperăm să revină fără probleme. Pregătim meciul cu Rapid în această săptămână. Alexandru Chipiu a evoluat într-un meci amical pe care l-am avut. Sper să fie fie apt cu Rapid", a mai spus Radu Constantea.
Duelul dintre Rapid și "U" Cluj, din cea de-a treia etapă a play-off-ului SuperLigii, este programat duminică seară, de la ora 20:30.
Meciuri asemănătoare
Rapid Bucuresti
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4099.png)
1
2
Universitatea Cluj
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4938.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)