Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rudi Garcia a dezvăluit cum îl tratează colegii pe Ronaldo, pe teren

Cristian Mihală

Publicat 13/02/2023 la 11:34 GMT+2

Rudi Garcia e extrem de fericit că jucătorii lui Al Nassr s-au adaptat repede la transferul lui Ronaldo și se comportă firesc pe teren, deși la nivel subliminal mulți ar trebui să fie tentați să îl caute obsesiv pe golgheterul portughez.

Cristiano Ronaldo

Credit imagine: Eurosport

Cristiano Ronaldo a făcut o partidă senzațională în campionatul Arabiei Saudite, marcând de 4 ori pentru Al Nassr contra celor de la Al Wehda. Lusitanul a devenit primul jucător din campionat care marchează cel puțin 4 goluri într-un meci din acest sezon. CR7 este pe poziția a 13-a în clasamentul marcatorilor din campionat, în ciuda faptului că a evoluat în doar 3 etape din cele 16. Pentru Cristiano a fost cea de-a 11-a partidă în care înscrie "un poker". Pe vremea când făcea istorie în tricoul lui Real Madrid, el a marcat de două ori câte 5 goluri, în partidele cu Espanyol și Granada. De altfel, el nu reușise să marcheze de 4 ori în tricoul niciunei echipe, în afară de clubul blanco și naționala Portugaliei, pentru care a dat câte 4 goluri cu Andorra și Lituania.
Evident, nivelul campionatului din Arabia Saudită justifică cifrele fantastice pe care CR7 deja le are, dar în evoluțiile sale contează enorm și omogenitatea la nivel de echipă. Rudi Garcia e extrem de fericit că elevii săi au înțeles că principala cheie pentru rezultate bune e reprezentată de jocul colectiv și nu de căutarea cu orice preț a lui Ronaldo. Doar jucând normal și căutând să construiască, Ronaldo poate să aibă parte de spații și să își manifeste simțul letal de golgheter.
"Este foarte important că jucătorii au învățat să joace normal și să nu caute cu disperare să îi trimită mereu mingea lui Ronaldo. Evident, când Cristiano e liber și se află într-o poziție bună, trebuie să îl găsim cu pase. Este și cazul lui Anderson Talisca, nu doar a lui. Dar cel mai important e că jucăm ca o echipă, ca un tot unitar, exista posibilitatea ca unii jucători să aibă ceva probleme, dar nu este cazul", a dezvăluit Rudi Garcia, citat de Mirror.
Ronaldo a ajuns la un nivel de omogenitate cu ai săi colegi foate repede. În timp, lucrurile vor sta și mai bine, CR7 știe să înscrie și asta va face la Al Nassr | Rudi Garcia

Luis Gustavo, despre prezența lui Ronaldo în lotul lui Al Nassr

Unul dintre coechipierii săi din echipa lui Rudi Garcia a explicat pentru presa din Italia ce înseamnă prezența lui Ronaldo în campionatul Arabiei Saudite. Luiz Gustavo a dezvăluit că transferul lui Cristiano Ronaldo la Al-Nassr le-a dat celorlalte echipe din liga saudită un plus de motivație să obțină un rezultat bun în fața liderului.
Brazilianul de 35 de ani a spus că starul portughez reprezintă un avantaj formidabil pentru Al-Nassr și că fiecare jucător din lotul lui Garcia are ceva de învățat de la el.
"Prezența lui Cristiano Ronaldo îi stimulează pe rivalii săi să bată liderul campionatului. Cristiano motivează pe toată lumea. Prezența lui garantează un avantaj formidabil pentru grupul nostru pentru că învățăm de la el în fiecare zi, datorită calităților sale fizice și tehnice.
Cristiano Ronaldo a fost creat pentru provocări și mereu le depășește cu succes. A marcat deja primul gol și s-a eliberat de presiune", a declarat Luiz Gustavo, potrivit Corriere dello Sport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo