Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rummenigge cere un Fair Play Financiar 3.0 în fotbal. "Chiar sunt pedepsite City sau PSG?"

Cristian Mihală

Publicat 10/10/2021 la 16:53 GMT+3

Karl-Heinz Rummenigge, fostul preşedinte al clubului Bayern Munchen, a solicitat revizuirea actualului Fair-Play Financiar (FPF), pentru ca acesta să prevadă sancţiuni clare în vederea combaterii cheltuielilor excesive din fotbalul european, informează DPA.

Karl-Heinz Rummenigge

Credit imagine: Imago

"Avem nevoie de un Fair-Play Financiar 3.0, care să fie implementat în mod riguros şi consecvent, şi care să includă un sistem de sancţiuni specifice", a precizat Rummenigge într-un articol apărut duminică în publicaţia germană Welt am Sonntag.
Rummenigge, în vârstă de 66 ani, consideră că Uniunea europeană de fotbal (UEFA) se confruntă cu "sarcina uriaşă" de a defini în mod clar sancţiunile sportive şi financiare.
"Dacă un club încalcă Fair-Play-ul Financiar, acesta nu poate acţiona într-o zonă gri, dar trebuie să ştie exact la ce se aşteaptă pentru încălcarea acestor norme, inclusiv excluderea din Liga Campionilor", a afirmat fostul atacant al selecţionatei Germaniei.
CITEȘTE ȘI:

Rummenigge: "Mai multe cluburi, aproape de prăbușirea economică"

Rummenigge a mai dezvăluit că "mai multe cluburi sunt aproape de prăbuşirea economică" şi a subliniat că, de exemplu, echipa italiană Juventus Torino a putut să-şi limiteze pierderile doar pentru că a fost permisă din nou injecţia de capital.
Fostul conducător al lui Bayern a cerut salarii fixe pentru jucători şi a spus că propunerea recentă de implementare a unei aşa-numite "taxe de lux" pentru încălcarea FFP - în care toate sumele peste o limită fixă de costuri să fie impozitate - nu ar fi suficientă doar ea singură, deoarece unele cluburi par să aibă fonduri din abundenţă, prin intermediul proprietarilor şi investitorilor lor.
"Chiar pedepsesc, cu adevărat, cluburi precum Manchester City sau Paris Saint-Germain, unde banii sunt mai mult o chestiune relativă?", s-a întrebat Rummenigge în articolul respectiv.
Sursă: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo