Echipa lui Mirel Rădoi conducea cu 3-0 în minutul 32, dar a fost învinsă! Cât s-a terminat meciul

Al Tai, echipa lui Mirel Rădoi, a suferit aseară prima înfrângere după 5 etape consecutive fără eșec în campionatul Arabiei Saudite. Jucătorii fostului selecționer al României au condus cu 3-0 în minutul 32, dar au fost învinși în prelungiri.

Mirel Rădoi, selecționer România

Credit imagine: Eurosport

Mirel Rădoi a semnat la sfârșitul lunii ianuarie cu Al Tai, echipă din campionatul Arabiei Saudite, cu care se află în acest moment pe locul 7 în clasament.
Aseară, într-un meci contând pentru a 26-a etapă a competiției, jucătorii fostului selecționer al României au suferit prima înfrângere după 5 etape consecutive fără eșec.
Al Tai a pierdut în deplasare, în fața celor de la Al Batin, ocupanți ai ultimului loc al clasamentului, cu scorul de 4-3. Echipa lui Mirel Rădoi a fost învinsă după ce, în minutul 32, a avut 0-3.
Oaspeții au înscris de 3 ori în mai puțin de 20 de minute. Sayoud a deschis scorul în minutul 14, printr-o lovitură cu capul. După 4 minute, Mbenza a dublat avantajul celor de la Al Tai, iar în minutul 32, echipa lui Rădoi conducea cu 0-3 după un penalty transformat de Musona.
Deși românul se putea gândi că nu va pleca învins de pe Al-Batin Club Stadium, din ultimele secunde al primei reprize a început revenirea gazdelor. În minutul 45+3, Lopez a înscris primul gol al echipei sale.
Citește și:

Rădoi se pregătește pentru duelul cu Ronaldo

După pauză, Al Shammari a micșorat diferența de pe tabelă în minutul 52, iar Roa a restabilit egalitatea în minutul 87.
Rezultatul final a fost stabilit în cel de-al 11-lea minut de prelungiri al partidei, când Lopez a transformat o lovitură de la 11 metri, provocându-le oaspeților a 12-a înfrângere din acest sezon.
După 26 de meciuri, echipa lui Mirel Rădoi este pe locul 7 în clasamentul din campionatul Arabiei Saudite, cu 34 de puncte, nemaiavând șanse la titlu, dar fiind scutită și de emoțiile retrogradării.
În următoarea etapă, marțea viitoare, Al Tai va primi vizita celor de la Al Nassr, echipă la care legitimat Cristiano Ronaldo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo