După ce a răpus-o pe Celtic, Ianis Hagi a răspuns la întrebarea: "Vrei să pleci de la Rangers?"

Ianis Hagi a fost omul meciului în Old Firm derby dintre Rangers și Celtic, încheiat 3-0. Românul a reușit să deschidă scorul și a avut o evoluție solidă chiar sub ochii tatălui său, Gică Hagi, care a fost prezent în tribunele de pe Ibrox Stadium. La scurt timp după succesul obținut de echipa sa, Hagi a fost întrebat despre viitorul său la gruparea din Glasgow, iar răspunsul a fost unul categoric.

Ianis Hagi

Credit imagine: Getty Images

Pe Ibrox, Rangers a primit vizita celor de la Celtic, în derby-ul Scoției, contând pentru runda cu numărul 21 din Scottish Premiership. Partida a fost una deosebit de specială pentru Ianis Hagi, cel care a reușit să înscrie pentru Rangers după o pauză de un an și jumătate, contribuind decisiv la prima victorie a albaștrilor în 8 meciuri împotriva rivalilor din Glasgow.
În minutul 7, sub privirile tatălui său, Hagi a combinat excelent cu Raskin și a trimis un șut plasat din afara careului, cu piciorul stâng, la firul ierbii, reușind să-l învingă pe Kasper Schmeichel, fost campion în Premier League cu Leicester City. Grație reușitei, românul a reușit să-i răsplătească încrederea antrenorului Phillipe Clement, care a decis să-l trimită pe teren încă din primul minut.
Citește și:

Ianis hagi, răspuns concret cu privire la viitorul său pe ibrox: "sunt fericit aici"

La conferința de presă de după Old Firm Derby, Hagi a fost întrebat despre viitorul său la Rangers, în condițiile în care internaționalul de 26 de ani a fost la începutul stagiunii în conflict cu conducerea administrativă a clubului.
"Sunt fericit. Am realizat că uneori există lucruri pe care nu le poți controla.
Am spus-o și în trecut, am ajuns să înțeleg ceea ce trebuie să fac pe teren. Sunt foarte fericit aici, iar acest lucru cred că se poate observa pe teren, spre deosebire de sezonul trecut. Pentru mine, să fiu fericit contează cel mai mult.
În fotbal nu poți controla tot ceea ce se întâmplă, dar un lucru e cert și anume că sunt mulțumit aici la Rangers", a declarat Ianis Hagi, la capătul derby-ului disputat pe Ibrox.
Cifrele lui Ianis Hagi în Rangers - Celtic (3-0):
  • un gol
  • 69% precizia paselor (27 de pase reușite din 39 încercate)
  • 4 șanse create
  • 5 șuturi
  • 6/8 pase lungi reușite
  • 8 recuperări
  • 6 acțiuni defensive


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo