DRA-MA-TIC! Hearts pierde un titlu istoric în ultimele minute ale partidei cu Celtic
Dramatism total în Scoția! Condusă cu 0-1, Celtic a revenit și a învins-o pe Hearts cu 3-1, grație unei reușite venite pe final și încă una la ultima fază, devenind astfel campioană. Echipa din Edinburgh a ratat șansa de a cuceri titlul după o pauză de 66 de ani.
Alistair Johnston
Credit imagine: Getty Images
În sezonul 1984/1985, Aberdeen reușea să devină campioana Scoției. De atunci și până înaintea actualei stagiuni, doar Rangers și Celtic au triumfat în competiția internă și era de așteptat ca una dintre cele două să pună mâna pe titlu din nou.
Doar că, de nicăieri, Hearts s-a instalat în fruntea ierarhiei, iar în luna decembrie le-a învins pe Rangers și Celtic, devenind tot mai evident că se poate bate la titlu. Echipa din Edinburgh a încheiat sezonul regular pe prima poziție, cu 70 de puncte, urmată de Rangers (69p) și Celtic (67p), anunțându-se o cursă în trei pentru trofeul de campioană.
Rangers a ieșit repede din luptă, pierzând primele patru meciuri din play-off. Celtic le-a câștigat pe toate și Hearts a obținut 10 puncte din 12 posibile, astfel că titlul urma să se decidă pe Celtic Park, oaspeții având nevoie de o remiză pentru a reuși minunea de a deveni campioană după o pauză de 66 de ani.
Hearts scapă printre degete un titlu istoric
Celtic, având nevoie de victorie, a avut posesia și a dominat prima repriză, însă cea care a deschis scorul a fost Hearts. Gruparea din capitala Scoției a punctat prin Shankland, cu o lovitură de cap dintr-un corner, declanșând nebunia în sectorul oaspeților, în minutul 43.
Gazdele au revenit repede în meci. Peste doar cinci minute, înainte de intrarea la cabine, Engels a egalat dintr-un penalty. Astfel, la pauză se intra cu scorul de 1-1 și se anunța o a doua repriză incendiară.
În partea secundă am asistat la un forcing total al celor de la Celtic, care, în minutul 79, au lovit bara prin Iheanacho. Ulterior, mingea a intrat în plasă în minutul 88, Maeda învingându-l cu dificultate pe Sinisalo, doar că se ridicase fanionul. Până la urmă, golul a fost validat. Niponul se afla în poziție regulamentară și Celtic făcea 2-1! În momentul în care a fost anunțată decizia celor din camera VAR, Maeda a izbucnit în lacrimi.
De la margine s-au arătat opt minute de prelungire, iar în ultimele secunde până și portarul lui Hearts a mers în atac. Echipa din Glasgow a pornit pe contraatac și Osmand a înscris în poarta goală, moment în care terenul a fost invadat de fani. Centralul nu a avut de ales și a fluierat finalul partidei, Hearts scăpând printre degete un titlu istoric.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Celtic
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4032.png)
3
1
Heart of Midlothian
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4062.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)