Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Se schimbă regulile în fotbal? Raphael Varane ar urma să fie promotorul modificărilor

Maria Olteanu

Publicat 04/04/2024 la 20:45 GMT+3

Asociația Fotbaliștilor Profesioniști (PFA) vrea să schimbe regulile în fotbal, după ce Raphael Varane a recunoscut că a suferit comoții cerebrale de-a lungul carierei sale, care i-au pus viața în pericol.

Raphaël Varane

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Alina Chiță
Raphael Varane a dezvăluit recent că a suferit mai multe comoții cerebrale în cariera sa și a făcut apel la o mai bună gestionare a acestor probleme. Fotbalistul și-a îndemnat colegii să vorbească deschis despre acest subiect, iar fundașul lui Manchester United a fost lăudat pentru că a adus în față subiectul comoțiior cerebrale suferite de fotbaliști.
La antrenamente, jucătorile li se spune să execute "maximum 10 lovituri puternice cu capul", ca parte a unei campanii majore de investigare a pericolelor legate de leziunile cerebrale în timpul jocului. Aceste lovituri trebuie limitate la antrenamente pentru a diminua riscurile. Raphael Varane a dezvăluit că a renunțat să intre într-un meci în acest sezon, după ce a prezentat simptome ale unei comoții cerebrale și a îndemnat și alți jucători să nu se teamă să facă același lucru. Experții spun că un astfel de comportament trebuie să aducă o schimbare a mentalității în fotbal.
Asociația Fotbaliștilor Profesioniști (PFA) are o echipă pentru sănătatea creierului (Brain Health) care oferă sprijin foștilor jucători și familiilor acestora, care se confruntă cu diferite probleme. De asemenea, aceștia merg în mod regulat la cluburile de fotbal pentru a le vorbi jucătorilor despre pericole și despre cum să prevină problemele viitoare.
Echipa este condusă de Dr. Adam White și este sprijinită de fiicele unor foști fotbaliști, care au murit din cauza encefalopatiei traumatice cronice (CTE). Din echipă mai fac parte doi foști jucători. Unul dintre ei a fost portar la Manchester United, David Ryan, și celălalt a fost atacant la Bath City, Alex Fletcher. Cel din urmă s-a alăturat echipei Brain Health la 12 luni după ce a suferit un traumatism cranian aproape fatal.

Raphael Varane a atras atenția asupra comoțiilor cerebrale și prioritizarea sănătății fotbaliștilor

PFA a cerut posibilitatea înlocuirilor temporare în cazul jucătorilor care se lovesc la cap în timpul unui meci. Acest lucru ar facilita verificarea adecvată a accidentării și ar diminua presiunea asupra jucătorilor și antrenorilor.
Dr. White a spus: "Jucătorii importanți, precum Raphael Varane, care sensibilizează publicul cu privire la riscurile de lovituri cu capul și de leziuni la cap, sunt semnificativi și influenți. Jucătorii, personalul de conducere și echipele medicale au responsabilitatea colectivă de a lucra împreună pentru a se asigura că bunăstarea și sănătatea pe termen lung a jucătorilor trebuie bine înțelese și prioritizate.
Pentru a contribui la crearea acestei culturi în cadrul jocului, PFA are o echipă dedicată sănătății creierului care oferă educație jucătorilor la cluburile din întreaga țară. Instruirea se concentrează pe sănătatea generală a creierului, subliniază importanța protocoalelor privind comoțiile cerebrale și îi atenționează asupra posibilelor riscuri de CTE legate de practicarea fotbalului.
Lucrăm, de asemenea, cu părțile interesate din fotbal la o protecție sporită a jucătorilor, care include domenii precum introducerea unor înlocuiri temporare pentru comoții, reducerea frecvenței loviturilor cu capul în timpul antrenamentelor și perioade de odihnă între sesiunile de lovituri cu capul. Siguranța și bunăstarea jucătorilor vor fi întotdeauna prioritatea noastră numărul unu", a declarat Dr. White potrivit The Mirror.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo