Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Se scrie istoria după 17 ani! Primul jucător care nu este Ronaldo și care a purtat nr.7 în naționala Portugaliei

Maria Olteanu

Publicat 23/03/2024 la 20:11 GMT+2

Portugalia a disputat joi seară un meci amical împotriva Suediei, scor 5-2, ca pregătire pentru EURO 2024. La acest joc, Ronaldo nu a fost în lot, astfel că Bruma a scris istorie, devenind singurul jucător, cu excepția lui Cristiano, care a purtat tricoul emblematic cu numărul 7 al Portugaliei din 2007 până în prezent.

Bruma și Ronaldo

Credit imagine: Twitter

Articol scris de Alina Chiță
Cristiano Ronaldo nu a făcut parte din lotul naționalei țării sale pentru partida cu Suedia, de joi seara, acesta fiind odihnit de către selecționerul Roberto Martinez. Cu această ocazie s-a produs o premieră după 17 ani la echipa națională a Portugaliei.
Bruma a fost fotbalistul care a preluat tricoul cu legendarul număr 7 al lui Ronaldo și astfel a devenit singurul jucător, în afară de Ronaldo, care a îmbrăcat acest tricou, din 2007 și până în prezent la națională, potrivit Goal.
Bruma, în vărstă de 29 de ani, este jucătorul celor de la Braga și a început meciul cu Suedia din postura de rezervă, dar a fost introdus în repriza a doua de selecționerul lusitanilor, Roberto Martinez, care i-a oferit șansa să își asigure un loc în istorie.
El a profitat la maximum de o ocazie rară și a marcat după 11 minute de când a fost introdus în teren, după o pasă a lui Bruno Fernandes. Ronaldo este așteptat să revină în lot la meciul cu Slovacia, de pe 26 martie, iar în această situație Bruma se va întoarce la numărul său obișnuit, 17.

Bruma a intrat în istorie după ce a purtat numărul 7 și a vorbit la superlativ de Cristiano Ronaldo

Seara de joi a fost specială pentru Bruma, care a avut ocazia să intre pe teren cu numărul 7 pe tricou. La fel ca Ronaldo, atacantul a crescut la Sporting Lisabona și l-a privit mereu ca sursă de inspirație pe unul dintre cei mai mari din istorie.
"L-am întâlnit pentru prima dată acum mai mulți ani și de câteva ori de atunci, cel mai recent la echipa națională", declarase Bruma, pentru Sport Bild, într-un interviu acordat în trecut.
"Întotdeauna avem o discuție bună. Este cel mai mare idol al meu, dar se simte mai mult ca o prietenie. Este cel mai bun fotbalist din lume. Este o persoană minunată, un model pentru toată lumea, în special pentru tineri.
De aceea este atât de important pentru tinerii jucători care se află în prezent în echipa națională. Toți îl privesc mereu la antrenamente și fac lucrurile în același mod. Este un tip liniștit și foarte profesionist. Acest lucru este vizibil pentru toată lumea", a spus Bruma.
Bruma a mai trecut pe la echipe precum PSV, RB Leipzig și Real Sociedad. Jucătorul are o cotă de piață de 6,5 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo