"Chivu nu oferă garanții, dar e corect"! Românul, lăudat de unul dintre starurile de la Inter

Eurosport on Google

Henrikh Mkhitaryan a oferit un amplu interviu pentru Gazzetta dello Sport, în care a explicat motivele pentru care a decis să continue încă un an la Inter. Întrebat dacă a primit vreo garanție de la Chivu că va fi un jucător de bază, armeanul a spus că antrenorul român nu ofere asemenea garanții, dar este corect și folosește mereu jucătorii care merită să joace.

Cristian Chivu

Credit imagine: Getty Images

Cristian Chivu a cucerit eventul cu Inter în primul său sezon pe banca "nerazzurrilor" și unul dintre motivele performanței extraordinare a fost că românul a reușit să creeze o familie în cadrul echipei. Când a preluat echipa, jucătorii erau cu moralul la pământ după ce rataseră la limită toate obiectivele în stagiunea 2024-2025, dar a reușit să le redea încrederea și mulți dintre ei au mărturisit public acest lucru.
Acum, Inter se pregătește de al doilea sezon cu Chivu la timonă, iar presiunea va fi și mai mare. Campioana Italiei își propune să ajungă în fazele superioare din Champions League, dar oficialii au reușit prea puțin să-i întărească echipa lui Chivu, cel puțin până în acest moment. Totuși, meritul oficialilor e că nici nu au renunțat la vreun jucător important. Henrikh Mkhitaryan era considerat unul dintre fotbaliștii care vor pleca sigur în această vară, însă armeanul a decis să continue încă un an pe Meazza.

Henrikh Mkhitaryan, declarație care spune totul despre modul de lucru al lui Cristi Chivu la Inter

Într-un interviu acordat Gazzettei dello Sport, mijlocașul ofensiv a dezvăluit motivele care l-au determinat să rămână la Inter. Întrebat dacă a primit vreo garanție de la Chivu că va fi un jucător de bază, Mkhitaryan a explicat că antrenorul român nu face asta cu niciun jucător, dar este foarte corect și la echipa sa joacă mereu fotbaliștii care merită mai mult.
"Chivu nu oferă garanții, dar e corect. Nu am primit nicio garanție, nici măcar nu ar fi fost corect, pentru că trebuie să demonstrez pe teren dacă merit sau nu un loc în echipă. Dar simt că pot juca la un nivel bun încă un an și, prin urmare, împreună cu clubul, am decis să mai rămân încă un an. Apoi vom vedea.", a spus armeanul.
Deși câștigarea titlului și a Cupei Italiei sunt obiective clare pentru Inter, Mkhitaryan are un vis special pentru sezonul care urmează: trofeul Champions League.
"Nu ne-am dat niciodată înapoi cu adevărat. Tocmai am câștigat două trofee, acum vom încerca să jucăm la maximum pe patru fronturi: aș include Supercupa, pe lângă Liga Campionilor, Serie A și Coppa Italia. Nu putem ști ce ne rezervă viitorul; sunt ani în care câștigi și alții în care pierzi. Important este să fim pregătiți să înfruntăm orice provocare, și suntem. Întotdeauna.
Nu știu dacă e ultimul sezon al carierei mele. E imposibil să mă decid astăzi. Trebuie să-mi dau seama cum mă voi simți la sfârșitul acestui sezon. La vârsta mea, nu are rost să-mi fac planuri pe termen lung. Ce îmi lipsește cu adevărat să fiu împlinit? Nu știu, sunt multe lucruri pe care aș fi putut să le fac mai bine. Liga Campionilor, asta e tot ce mai vreau. Aș vrea să câștig Liga Campionilor. Am fost aproape de două ori, poate mai devreme sau mai târziu voi ajunge acolo.", a adăugat fotbalistul de 37 de ani.
În această perioadă, Inter se află într-un turneu de pregătire departe de Europa. Echipa lui Cristi Chivu a disputat deja două amicale tari, ambele încheiate la egalitate: 1-1 cu Manchester City, în Hong Kong, și 1-1 cu AC Milan, la Perth. Inter va mai rămâne câteva zile în Australia, iar pe 8 august va mai disputa un amical tare, contra lui Juventus. Ulterior, echipa lui Chivu va reveni acasă și va mai juca un meci de pregătire, cu Betis, după care își va îndrepta atenția spre startul noului sezon de Serie A, care va începe în week-end-ul 21-23 august. În prima etapă, campioana en-titre va juca acasă cu Monza.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo