Inter, aproape să rateze încă un transfer dorit de Chivu! Un club de top strică planul "nerazzurrilor"
De Nicu Savin
Publicat 05/08/2026 la 13:43 GMT+3
Inter a ajuns la un acord cu Tottenham pentru transferul lui Cristian Romero, dar nu s-a înțeles cu jucătorul, iar acesta ar putea fi deturnat de Atletico Madrid. Fundașul dorit de Cristi Chivu e mai tentat să meargă la Madrid pentru a juca sub comanda lui Diego Simeone, iar cei de la Atletico profită de acest lucru și încearcă să-l transfere pe o sumă mai mică decât cea oferită de Inter.
Cristian Chivu
Credit imagine: Getty Images
Inter i-a transferat în această vară pe Aleksandar Stankovic, Ivan Provedel și John Stones, însă Cristi Chivu a transmis public că așteaptă și alte întăriri, iar șefii clubului fac eforturi să-i satisfacă pretențiile antrenorului care a condus echipa spre event în sezonul precedent. Una dintre prioritățile campioanei Italiei este să aducă încă un fundaș central, iar Cristian Romero e prima opțiune.
În urmă cu câteva zile, presa din Italia anunța că oficialii de pe Meazza au ajuns la un acord cu Tottenham pentru transferul argentinianului, care nu mai vrea să continue în Premier League. Inter s-a angajat să achite 40 de milioane de euro (35 de milioane sumă fixă, plus 5 milioane sub formă de bonusuri), iar cei de la Spurs au acceptat. Mai rămânea ca italienii să se înțeleagă cu jucătorul, dar aici au intervenit problemele.
Cristian Romero, aproape de a fi "deturnat" de Atletico Madrid din drumul spre Interul lui Chivu
Romero cere un salariu anual de 6 milioane de euro net, iar șefii Interului consideră exagerate pretențiile sale. La adăpostul acordului cu Tottenham, oficialii "nerazzurrilor" sperau că fundașul de 28 de ani va accepta în cele din urmă și un salariu mai mic, dar strategia Interului ar putea duce la ratarea transferului. Asta pentru că Atletico Madrid a intrat pe fir și este aproape de a-l deturna pe argentinian din drumul spre Meazza.
Conform Marca, Romero este mai încântat de ideea de a merge la Atletico, pentru a lucra cu Simeone, decât de a semna cu Inter. Clubul madrilen vrea să profite de dorința jucătorului pentru a-l transfera pe o sumă mai mică decât cea pe care Inter o oferă în schimbul lui. Concret, Atletico pregătește o ofertă de 30 de milioane de euro pentru fundaș, dar, în schimb, e gata să-i satisfacă acestuia pretențiile salariale. Romero a primit promisiunea șefilor lui Spurs că va fi lăsat să plece, dar rămâne de văzut dacă șefii londonezilor vor accepta o ofertă mai mică decât cea pe care o au de la Inter.
Chiar dacă Tottenham va spune nu în primă fază, Atletico ar avea de unde să pluseze. Ibericii sunt pe punctul de a-i vinde pe Matteo Ruggeri la Aston Villa și pe Nahuel Molina la AS Roma, deci vor avea fonduri pentru a investi mai mult de 30 de milioane de euro în transferul lui Romero, fără să pună în pericol finanțele clubului. În plus, plecarea celor doi jucători va elibera spațiu în bugetul de salarii, astfel că limita nu va fi depășită în ciuda salariului mare pe care ar urma să-l aibă Romero.
Așadar, toate indiciile duc spre un transfer al lui Cristian Romero la Atletico Madrid, ceea ce nu-i va cădea deloc bine lui Cristi Chivu. Argentinianul ar fi al doilea jucător ratat la limită de Inter în această vară, după Marco Palestra. Fundașul dreapta de 21 de ani a fost aproape de Inter la începutul verii, dar în cele din urmă a ajuns la Chelsea, care a plătit 57 de milioane de euro în schimbul său, către Atalanta, bani pe care Inter nu a dorit să-i investească.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
22.08
Monza
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/100133.png)
Promo
Promo