Cristi Chivu, reacție de clasă după ce nu a câștigat titlul de "Antrenorul Anului" în Italia! "Așa sunt eu"
Eurosport on GoogleDeși a câștigat titlul de campion cu Inter în primul său sezon complet în fotbalul de seniori, Cristi Chivu nu a fost numit "Antrenorul Anului" la Gran Gala del Calcio, Cesc Fabregas luându-i fața. Întrebat despre acest subiect, românul a spus că tehnicianul de la Como merita distincția și că alte lucruri sunt mai importante pentru el.
Cristi Chivu
Credit imagine: Getty Images
După ce a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare, Cristi Chivu a ajuns la Inter, făcând un pas foarte important în carieră. Antrenorul român, în ciuda parcursului încheiat prematur în Champions League, nu a dezamăgit și a reușit eventul cu gruparea din Milano, câștigând titlul și Cupa Italiei.
Deși a fost numit "Antrenorul Anului" de către Serie A, Cristi Chivu nu a primit aceeași distincție și în cadrul Gran Galà del Calcio. Acesta este un prestigios eveniment organizat anual de Asociația Fotbaliștilor Italieni, în care jucătorii votează câștigătorii premiilor. În cadrul galei de acum câteva zile, tehnicianul român a pierdut surprinzător trofeul în fața lui Cesc Fabregas.
Cristi Chivu, reacție de clasă
Întrebat despre acest subiect, Cristi Chivu a oferit o reacție de clasă. El a spus că Cesc Fabregas merita premiul și că demnitatea nu îi permite să se gândească la orgoliu. Antrenorul român a punctat că pentru el alte lucruri sunt mai importante decât astfel de titluri în fotbal, gândurile sale fiind axate pe jucătorii pe care îi pregătește.
"În primul rând, vreau să-l felicit pe Cesc. Pentru mine este un antrenor foarte bun. Ne-a arătat de ce este capabil și nici nu era nevoie de asta. Știm de unde a plecat și unde a dus-o pe Como. Pentru mine, merită acest trofeu
Am niște anomalii de caracter care nu-mi permit niciodată să mă gândesc la ego-ul meu. Așa sunt eu. Gândurile mele sunt pentru jucători. Să-i văd fericiți pe scenă, cinci dintre ei în primul unsprezece, plus cel mai bun jucător al anului, Dimarco, m-a umplut de mândrie. Munca mea este să mă gândesc la ei. Și vreau să spun un lucru: nu aș schimba niciodată un premiu individual pentru un titlu de echipă, cum este campionatul", a declarat Cristi Chivu într-o conferință de presă.
Cesc Fabregas a reușit un sezon extraordinar cu Como, pe care a dus-o în Champions League. Antrenorul iberic, curtat la rândul său de Inter în urmă cu un an, a reușit să obțină locul al 4-lea, peste echipe precum AC Milan, Juventus și Atalanta.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
3
2
Napoli
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4239.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)