Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

As.com: Marcelo, ofertă de la unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Ce salariu îi oferă

Cristian Mihală

Publicat 19/06/2022 la 17:46 GMT+3

Marcelo s-a despărţit de Real Madrid după 15 ani şi aşteaptă o ofertă excelentă din punct de vedere financiar. Milan i-a oferit deja un contract, dar brazilianul a refuzat, fiind complet nemulţumit de salariul propus.

Marcelo, după finala UEFA Champions League din 2017 dintre Juventus și Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Marcelo şi-a încheiat contractul cu Real Madrid, plecând de pe Bernabeu din postura de jucător care a adunat cele mai multe trofee, în istorie, în tricoul blanco.
Deşi are 34 de ani, formaţiile mari din Europa sunt convinse că fundaşul stânga brazilian mai are multe de oferit fotbalului. În consecinţă, AC Milan, campioana Italiei, i-a făcut o ofertă de 3 milioane de euro pe an (jumătate din cât câştiga la Madrid).
"Se pare că brazilianul nu este convins de ideea de a juca la Milano pentru această sumă", notează As.com.
Există posibilitatea ca formaţia de pe San Siro să vină cu o altă propunere, dar trebuie să se grăbească, pentru că sud-americanul e şi pe lista lui Marseille.
"Milan va continua să insiste asupra semnării lui Marcelo și nu exclude să-și îmbunătățească oferta", mai scrie sursa citată.

Fenerbahce, principala favorită să îl transfere pe Marcelo

Fenerbahce e marea favorită să îl achiziţioneze pe Marcelo, chiar dacă din punct de vedere sportiv Turcia nu ar reprezenta o prioritate pentru apărătorul de bandă. Dar turcii pun la bătaie un salariu de 10 milioane de euro/an, iar Marcelo se gândeşte serios să îi dea curs.
Marcelo a vorbit despre această variantă cu Roberto Carlos, cel care i-a fost idol în copilărie și care a urmat același traseu ca și el: după despărțirea de "galactici", în 2007, a mers în Turcia, la Fener. Omul care a câștigat titlul mondial cu Brazilia în 1994 și 2002 i-a transmis lui Marcelo că Fener e un club 100% profesionist, care își respectă la milimetru promisiunile și l-a asigurat că în Turcia va fi tratat ca un "zeu" de către suporteri.
Brazilianul a vrut să aştepte o perioadă, înainte de a da un răspuns clar lui Fener, dorind probabil să vadă la ce sume s-au gândit formaţiile mari din Europa care îl doresc. Diferenţa faţă de ce oferă turcii e enormă, astfel că, dacă nu va lua deloc în calcul criteriul sportiv, probabil că Marcelo va ajunge la Istanbul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo