Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gennaro Gattuso pleacă de la Fiorentina, la doar 22 de zile de când a semnat! Motivele despărțirii

Nicu Savin

Publicat 17/06/2021 la 12:13 GMT+3

Gennaro Gattuso a plecat de la Fiorentina la numai 3 săptămâni după ce semnase un acord cu clubul toscan, ca urmare a neînțelegerilor cu oficialii clubului privind politica de transferuri.

Gennaro Gattuso

Credit imagine: Getty Images

Gennaro Gattuso a fost la un pas să o ducă pe Napoli în Champions League, dar a ratat acest obiectiv în ultima etapă din Serie A. Presa din Italia anunțase că Gattuso nu va continua la Napoli indiferent de locul pe care îl va ocupa echipa la finalul stagiunii, dar dezamăgirea ratării unui loc de Champions League a fost decisivă și chiar a 2-a zi cele două părți și-au strâns mâna și au anunțat încetarea colaborării.
Gattuso nu a stat prea mult departe de fotbal și a semnat imediat un acord cu Fiorentina, dar managerul nu va apuca să conducă echipa toscană în Serie A.

Gennaro Gattuso, "out" de la Fiorentina, la 3 săptămâni de la semnarea contractului

La doar 22 de zile de când a semnat cu gruparea de pe Artemio Franchi, contractul i-a fost reziliat. Motivul principal este lipsa de consens între antrenor și oficialii clubului în privința politicii de transferuri.
Conform presei din Italia, Gattuso ar fi dorit să aducă sub comanda sa mai mulți jucători, prin intermediul influentului impresar portughez Jorge Mendez, iar clubul a spus de fiecare dată "nu".
Principala țintă a lui Gattuso a fost Sergio Oliveira, jucătorul care a impresionat la FC Porto, dar transferul nu s-a realizat. Astfel, ruptura dintre noul antrenor și conducători a fost definitivă și a dus în cele din urmă la rezilierea contractului.
Conform Sky Sport Italia, Rudi Garcia este primul pe lista Fiorentinei în acest moment. Francezul a ratat calificarea cu Lyon în Champions League pentru a 2-a oară consecutiv, iar contractul nu i-a mai fost prelungit. Dacă va ajunge la Fiorentina, Rudi Garcia își va începe a 2-a aventură în Serie A, după ce a stat pe banca Romei între 2013 și 2016.
Plecarea lui Gattuso după un timp atât de scurt este o practică rară în fotbalul italian, dar nu unică. În 2016, Marcelo Bielsa a fost instalat ca antrenor pe banca lui Lazio, dar la mai puțin de o lună contractul a fost reziliat, argentinianul fiind nemulțumit că oficialii clubului nu și-au respectat promisiunile făcute cu privire la jucătorii care vor ajunge la echipă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo