Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Juventus prinde dramatic locul de Champions League. Milan învinge Atalanta și merge și ea în Ligă

Cristian Mihală

Actualizat 23/05/2021 la 23:49 GMT+3

Final nebun în Serie A, acolo unde Juventus a obținut o calificare in-extremis în Champions League, în dauna lui Napoli. "Bătrâna Doamnă" s-a impus cu 4-1 la Bologna, în timp ce Napoli nu a trecut, pe teren propriu, de modesta Verona. În derbyul serii, Milan s-a impus pe terenul Atalantei, scor 2-0, și merge și ea în Liga Campionilor.

FC Bologna gegen Juventus Turin

Credit imagine: Getty Images

Inter e campioană de săptămâni bune, dar locurile 2-3 și 4 s-au disputat până în ultima etapă, nicio formație nefiind sigură de prezența în Champions League.
După 9 titluri la rând, Juventus nu depindea de ea, doar jocul rezultatelor putând să o aducă între primele 4 (la egalitate de puncte cu Atalanta, cum au terminat sezonul de altfel, piemontezii aveau dezavantajul meciurilor directe). Evident, speranțele bianconerilor erau legate de un rezultat bun al trupei lui Gasperini în fața Milanului, dar ajutorul nesperat al trupei lui Pirlo a venit de la Napoli.
Dacă Milan s-a impus la Atalanta, scor 2-0, Napoli nu a putut să treacă pe San Paolo, de Verona. Băieții lui Gattuso s-au chinuit, dar se părea că vor obține locul 4, după ce Rrahmani a înscris, la capătul unei ore de joc. Oaspeții au egalat total neașteptat, prin Faraoni, în minutul 69, iar Mertens&Co nu au mai putut înscrie golul care să îi aducă între primele 4 clasate din Italia, la capătul sezonului 2020-2021.

Juventus, victorie clară fără Ronaldo

Pirlo a surprins, decizând să nu îl titularizeze pe Ronaldo într-un meci decisiv pentru calificarea în Champions League. Portughezul nu e accidentat, lucru întărit de Paratici, directorul sportiv al lui Juve. Înainte de meci, acesta a spus că lusitanul a jucat mult în ultima perioadă și de aceea staff-ul tehnic a decis să nu îl bage din primul minut. A fost abia a 5-a oară în cele 3 sezoane petrecute la Torino când CR7 a fost pe bancă, deși era apt de joc.
Fără golgheter, așadar, Juve a zburdat, Morata ieșind la rampă (autor al unei triple). Scorul a fost deschis de Chiesa, iar pe final gazdele au marcat golul de onoare prin Orsolini.

Fanii lui Inter au sărbătorit titlul

Câteva mii de suporteri s-au adunat duminică în jurul stadionului San Siro pentru a sărbători al 19-lea titlu de campioană a Italiei din istoria echipei de fotbal Inter Milano, cu ocazia meciului pe care gruparea "nerazzurra" l-a disputat pe teren propriu cu Udinese (scor 5-1), în ultima etapă din Serie A.
O mie dintre fanii lui Inter au fost autorizaţi să ia loc în tribune, unde au asistat la victoria categorică obţinută de elevii antrenorului Antonio Conte, graţie golurilor marcate de Ashley Young (8), Christian Eriksen (44), Lautaro Martinez (55 - penalty), Ivan Peisic (64) şi Romelu Lukaku (71).
Oaspeţii au marcat golul de onoare prin Roberto Pereyra, care a transformat un penalty în minutul 79. Portarul român Ionuţ Radu a fost rezervă la Inter Milano în acest meci. Înaintea startului jocului, suporterii nerazzurrilor, care s-au prezentat la arenă cu câteva ore înaintea startului jocului, au întâmpinat cu cântece şi fumigene sosirea autocarului jucătorilor.
Rezultatele de azi din Serie A
  • Inter - Udinese 5-1
  • Atalanta - Milan 0-2
  • Bologna - Juventus 1-4
  • Napoli - Verona 1-1
  • Sassuolo - Lazio 2-0
  • Spezia - Roma 2-2
  • Torino - Benevento 1-1
Clasament final în Serie A
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo