Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Planul anunțat de Juve ca să scape de criza financiară! Salarii tăiate, în valoare de 90 mil. euro

Cosmin Cioboata

Actualizat 28/03/2020 la 23:01 GMT+2

Inițial, în presa italiană se vorbea despre o reducere de 30% a salariilor jucătorilor de la Juventus, ca măsură de precauție împotriva crizei financiare, generată de pandemie.

Dybala- Higuain-Ronaldo

Credit imagine: Getty Images

În urmă cu puțin timp, oficialii lui Juventus au anunțat adevărata valoare pe care fotbaliștii lui Juve, printre care și Cristiano Ronaldo, câștigătorul a 5 Baloane de Aur, o vor pierde în următoarea perioadă. Per total, se estimează că suma salvată de oficialii italieni va fi de 90 milioane de euro.
"Clubul Juventus anunță că a ajuns la un comun acord cu jucătorii și staff-ul tehnic, privind salariile din finalul sezonului aflat în desfășurare. În final, s-a ajuns la decizia ca salariile să fie reduse cu o sumă echivalentă celei primite în lunile martie, aprilie, mai și iunie.
Juventus speră ca această acțiune să aibă efecte pozitive asupra situației finanicare și economice a clubului. În aceste condiții, suma care va fi salvată este estimată la 90 milioane de euro, pentru sezonul 2019/2020.
În momentul în care sezonul se va relua, clubul va renegocia salariile cu jucătorii și staff-ul tehnic, în funcție de data de reîncepere și de finalizare meciurilor. Clubul le mulțumește jucătorilor și staff-ul tehnic pentru înțelegere, în aceste momente dificile pentru toată lumea.", se arată în comunicatul oficial emis de italieni, pe site-ul oficial.
Trei jucători de la Juventus au fost testați cu pozitiv cu Covid-19, iar acum se află în afara oricărui pericol: Paulo Dybala, Blaise Matuidi și Daniele Rugani.

Juventus, nou contract pentru Ronaldo

Juventus Torino îi pregătește un nou contract lui Ronaldo, anunța Tuttosport acum câteva zile, cu toate că atacantul lusitan a ajuns deja la 35 de ani. "Bătrâna Doamnă" vrea să îi ofere lusitanului o înțelegere până la 39 de ani, ceea ce probabil va fi sinonim cu finalul carierei pentru marele jucător portughez.
În ciuda faptului că e privit de mulți drept un "veteran", vârsta biologică a lui Ronaldo e similară cu a unui atlet de 23-25 de ani. În acest context, având la dispoziție și o serie de date despre performanțele sale fizice, Juve nu vede niciun risc în a-i prelungi lusitanului contractul.
Actualul angajament expiră în vara lui 2022, dar oficialii bianconerilor vor să îi ofere o nouă înțelegere, scadentă în 2024. Atunci, Ronaldo va fi împlinit deja 39 de ani.
În prezent, fostul star al lui Real Madrid câștigă 31 de milioane de euro/an, iar Juve știe că pentru a-l ține nu poate să vină cu o ofertă mai slabă. Ca atare, torinezii sunt gata să îi ofere același salariu și pentru perioada 2022-2024. O sumă imensă pentru un jucător atât de în vârstă, dar rolul lui CR7 e mult mai mare decât cel văzut la o primă vedere, prin simpla trecere în revistă a cifrelor sale. Ronaldo e un profesionist desăvârșit, un model pentru jucătorii mai tineri. Cu o mentalitate de învingător, lusitanul e capabil de orice sacrificiu pentru a-și ajuta echipa să câștige. În plus, e un adevărat fenomen din punct de vedere al marketingului, iar conducerea lui Juve știe foarte bine acest lucru.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo