Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primele imagini cu noul San Siro/Giuseppe Meazza, apărute pe siteul oficial al lui Inter

Cristian Mihală

Publicat 08/05/2020 la 08:22 GMT+3

Milan și Inter au prezentat planurile pentru noul stadion San Siro/Giuseppe Meazza. Documentul comun a fost creat de cele două cluburi rivale și trimis către municipalitatea orașului din Lombardia.

Noul San Siro/Giuseppe Meazza

Credit imagine: Eurosport

Proiectele au fost concepute de grupurile de arhitectură Populous și Manica/Sportium și, în esență, vor recompune stadionul existent. Noua arenă va fi ridicată în ceea ce este în prezent parcul auto aferent stadionului.
"Propunerile sunt rezultatul unui dialog constructiv cu municipalitatea și au fost dezvoltate în conformitate cu cele 16 condiții cerute de municipalitate și de Consiliul municipal în noiembrie 2019. FC Internazionale Milano și AC Milan consideră că este esențial, mai ales în lumina momentului actual, să înceapă un proiect care va costa peste un miliard de euro din investiții private. Acesta va genera mii de noi locuri de muncă și va servi drept piatră de temelie pentru viitor, în dezvoltarea orașului Milano și a fotbalului italian", se arată într-un comunicat comun semnat de cele două cluburi.
San Siro

Detalii despre noul San Siro/Giuseppe Meazza

Actuala arenă e una legendară și a găzduit în 96 de ani echipe care au câștigat împreună 10 Cupe ale Campionilor. Stadionul nu mai poate fi renovat, astfel că cele două cluburi mari din Lombardia au pus la punct, cu ajutorul Primăriei, un proiect pentru construirea unei noi arene.
Aceasta va fi în vecinătatea actualului stadion și va costa 1,2 miliarde de euro. Capacitatea va fi mai mică - doar 60.000 de locuri -, însă arena va beneficia de toate facilitățile, urmând a fi printre cele mai moderne din lume.
S-a plătit deja un avans de 100 de milioane de euro, iar cluburile au mai obținut o aprobare în demersul lor. Inter și Milan sunt dispuse să respecte toate cele 16 condiții dictate de Consiliul Local pentru proiectul stadionului, astfel că acesta va prinde, în perioada următoare, contur.
San Siro
De notat faptul că s-a stabilit ca vechea arenă să nu fie demolată în totalitate. Se vor păstra anumite piese, iar zona va deveni precum o cetate, deschisă tuturor 365 de zile/an. Va fi o zonă "dedicată sportului, entertainmentului și cumpărăturilor". Se anticipează că acest adevărat muzeu va deveni una dintre principalele atracții ale orașului Milano, alături de noul stadion, care va intra între cele mai scumpe 10 arene de fotbal din lume.

Inter - AC Milan, primul meci jucat pe "San Siro"

Stadionul istoric "San Siro", cunoscut și ca "Giuseppe Meazza", a fost inaugurat pe 19 septembrie 1926, cu ocazia meciului Inter - AC Milan (6-3). Pe stadion au fost prezenți 35.000 de spectatori, deși capacitatea maximă era de numai 26.000 de locuri. Construcția arenei "San Siro" a început în decembrie 1925 și în acest moment este cea mai mare din Italia (80.018 locuri).
Pe 3 martie 1980, stadionul a primit numele lui Giuseppe Meazza , de două ori câștigător al Cupei Mondiale (1934 și 1938). Acesta a jucat atât pentru AC Milan, cât și pentru Inter. Stadionul a suferit renovări suplimentare pentru Cupa Mondială 1990, iar tot atunci a fost montat și acoperișul. Stadionul "San Siro" a găzduit de-a lungul timpului patru finale UEFA Champions League, în anii 1965, 1970, 2001 și 2016.

Cum a evoluat San Siro la nivelul capacității:

26.000 (1926–1939)
55.000 (1939–1955)
100.000 (1955–1956)
90.000 (1956–1988)
72.000 (1988–1990)
88.500 (1990–2002)
85.700 (2002–2003)
82.955 (2003–2008)
80.074 (2008–2011)
80.018 (2011–prezent)
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo