Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronaldo e cu adevărat un "monstru". Concluzia medicilor lui Juve, în urma testelor efectuate

Cristian Mihală

Publicat 02/06/2020 la 10:06 GMT+3

Cristiano Ronaldo este o adevărată mașinărie, iar ambiția și determinarea l-au transformat într-unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile. Seriozitatea lui și munca enormă depusă s-au evidențiat din nou, de această dată în perioada de izolare: starul portughez are date fizice mai bune decât înainte de pandemie.

Cristiano Ronaldo, la antrenamentele lui Juventus

Credit imagine: Getty Images

Ajuns la 35 de ani, starul lui Juventus continuă să fie unul dintre cei mai buni din lume, iar specialiștii anticipează că acesta va rămâne la cel mai ridicat nivel din punct de vedere fizic încă 3 ani de acum înainte. Lucru care nu ar trebui să mire, în condițiile în care dieta sa și antrenamentele riguroase i-au făcut pe medici să afirme în toamnă că lusitanul are vârsta biologică de 23 de ani! Cum Ronaldo e poate cel mai profesionist jucător din istorie, nu ar trebui să fim surprinși să îl vedem evoluând la cel mai înalt nivel până după 40 de ani.
Acum, însă, după pauza generată de pandemia de coronavirus, Ronaldo a uimit poate mai mult ca niciodată. O mare parte din vacanță a petrecut-o în Madeira, orașul său natal, iar pe 4 mai a hotărât să se întoarcă în Italia. În timpul petrecut în izolare, CR7 a muncit din greu în sala de forță, iar rezultatele sunt incredibile.

Cristiano Ronaldo, mai rapid și mai rezistent decât în martie

Potrivit tuttosport.com, toți parametrii fizici ai portughezului sunt mai buni decât în ​​martie: este mai rapid și mai puternic, ceva incredibil, judecând după faptul că 99% dintre jucători au rezultate mai slabe la testele fizice, după o perioadă atât de lungă de pauză.
Testele de rezistență au furnizat date ușor mai mari decât cele din luna martie. Ronaldo a lucrat neobosit în sala de sport de care dispune reședința din Madeira, iar acest lucru s-a tradus și în termeni de viteză: este rapid decât înainte de Juventus-Inter, ultimul meci al "Bătrânei Doamne" în campionat înainte de pandemie.
După trei luni de pauză forțată, Ronaldo e impecabil din punct de vedere fizic, dar și mai proaspăt, astfel că finalul stagiunii ne va arăta un fotbalist aflat la cel mai înalt nivel.
Juventus va reveni pe teren la mijlocul săptămânii viitoare, pentru duelul din semifinalele Cupei Italiei, împotriva Milanului. Primul joc din campionat va fi luni, 22 iunie, de la 21:45, pe stadionul Renato Dall'Ara din Bologna.
Sezonul actual din Serie A a fost întrerupt pe 9 mai. Cu 12 etape rămase până la final, Juventus este lider în clasament, cu un singur punct avans față de Lazio. Podiumul este completat de Inter, în timp ce Atalanta se află pe poziția a 4-a, ultima care asigură prezența în grupele Champions League.
You Say We Play
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo