După înfrângerea cu Sampdoria şi egalul cu Roma, trupa lui Conte avea neapărat nevoie de victorie contra "Bătrânei Doamne". Misiunea nu se anunţa uşoară, în contextul în care ultima victorie a Interului cu marea rivală avusese loc tocmai în 2016. De partea cealaltă, bianconerii veneau în al 238-lea episod al marelui derby cu un moral perfect. Pirlo şi-a dus echipa spre trei succese la rând, în urmă cu 11 zile reuşind să învingă liderul Milan, pe San Siro.
În această seară, partida nu a avut istoric însă, scorul fiind unul prea blând prin comparaţie cu diferenţa de valoare din teren. Jucătorii campioanei au părut anesteziaţi în faţa unui adversar în vână, capabil să ajungă cu mare uşurinţă în situaţii de finalizare.
Posibil confruntarea să fi avut desfăşurarea aceasta şi pentru că Inter a reuşit să intre repede în avantaj, încă din startul jocului. Barella l-a găsit ideal pe Vidal, care a oferit un avantaj important gazdelor. Chilianul a înscris cu capul, fiind al 10-lea gol marcat de trupa lui Conte cu un astfel de procedeu, în stagiunea actuală (record în actuala stagiune de Serie A).
Liga
Laporta visează la o Barcelona "extraterestră" de sezonul viitor. Cum ar putea arăta echipa
ACUM 2 ORE
Vidal a sărutat, fără să vrea, emblema lui Juve înainte de meci, când s-a îmbrăţişat cu vechiul său prieten, Chiellini, dar nu a avut milă de fosta sa echipă.
Barella a reuşit în această seară al 5-lea assist din acest sezon în Serie A, mai mult decât a reuşit în tot sezonul trecut, în 27 de partide jucate pentru nerazzurri.

Juve, de nerecunoscut contra lui Inter. Nerazzurri s-au jucat cu ocaziile

Juve a acuzat şocul, iar Inter a zburdat efectiv pe teren, în multe momente. Lautaro Martinez a fost foarte aproape să mărească avantajul gazdelor în minutul 23, când, după o fază excelentă a lui Lukaku, Szczesny a respins în lateral. Mingea a ajuns la micuţul atacant argentinian, care, cu poarta goală, a tras pe lângă. Până la pauză, Lukaku, Lautaro Martinez şi Barella au ratat şi ei alte ocazii mari pentru nerazzurri.
De la cabine, Juve a părut că a venit mai montată, dar Barella a reuşit al doilea gol al sezonului repede (minutul 52). Lansat perfect în adâncime de Bastoni, cu o pasă minunată, mijlocaşul gazdelor a tras necruţător, superb.
Din acel moment, Inter a luat piciorul de pe pedala de acceleraţie, preferând să conserve avantajul. Juve a dominat, însă steril, fără a îşi crea ocazii importante. Cea mai mare ratare a purtat semnătura lui Chiesa, care, în minutul 87, putea să facă finalul mai palpitant, dar Handanovic s-a opus.
Graţie acestui succes, Inter o egalează pe AC Milan în clasament (40 de puncte), dar "diavolii" au un meci mai puţin disputat. De partea cealaltă, Juve coboară pe 5, la 7 puncte de lider şi e greu de crezut că va obţine al 10-lea titlu consecutiv în Italia.
Serie A
Juventus și Milan au remizat în derby-ul etapei din Seria A! Torinezii, fără victorie după 4 etape
ACUM 12 ORE
Premier League
Unde ar putea ajunge Pogba după ce își încheie contractul cu United! Anunțul lui Mino Raiola
18/09/2021 LA 06:21