Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Radu Drăgușin, aproape de despărțirea de Juventus! La ce club din Serie A ar putea fi împrumutat

Bianca Dumitru

Publicat 04/06/2021 la 17:05 GMT+3

Radu Drăgușin și-a prelungit contractul cu Juventus, dar ar putea fi împrumutat de oficialii "Bătrânei Doamne" la o altă echipă din Serie A. Potrivit presei din Italia, Genoa este interesată de serviciile fundașului român.

Juventus-SPAL, Coppa Italia 2020-2021: Radu Dragusin (Juventus) (Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

Radu Drăgușin a impresionat în ultimul an la grupele de tineret ale lui Juventus, fiind promovat la prima echipă de Andrea Pirlo. Italienii i-au făcut o ofertă de prelungire a contractului, iar fundașul în vârstă de 19 ani a acceptat, semnând un contract valabil până în 2025.
În ciuda acestui fapt, românul nu va mai continua în vestiarul "Bătrânei Doamne". Potrivit jurnaliștilor de la Calcio Mercato, după venirea lui Max Allegri pe banca lui Juventus, Drăgușin va fi cedat sub formă de împrumut la Genoa, echipă care a încheiat sezonul 2020/21 pe locul 11 în Serie A.
Pentru această mutare au fost luate în considerare legăturile dintre cele două cluburi, fundașul român fiind dorit și de alte cluburi din Europa. Allegri ar fi decis împrumutul lui Drăgușin pentru ca fotbalistul să obțină mai multă experiență, la Juventus neavând șanse prea mari de a mai evolua în condițiile în care antrenorul îi mai are în lot pe De Ligt, Bonucci și Chiellini.

Drăgușin, dorit în Premier League

Fundașul român, cotat de site-ul transfermarkt.com la 3 milioane de euro, a fost dorit și Crystal Palace. Englezii ar fi vrut să-i obțină transferul încă dinainte de a semna prelungirea cu Juventus, însă Drăgușin nu a acceptat să plece din Serie A.
Potrivit celor de la The Sun, chiar dacă nu au reușit să-l convingă atunci, britanicii au intenționat să-l ia sub formă de împrumut.
"Drăguşin ar putea fi disponibil pentru a fi împrumutat timp de un sezon. Palace încearcă astfel să se întărească în defensivă. Juventus poate fi dispusă să îi dea drumul pentru a juca în mod constant", notau jurnaliștii englezi la jumătatea lunii mai.
Radu Drăgușin a bifat 4 apariții în tricoul lui Juventus în sezonul 2020/21, dintre care două în Cupa Italiei, una în Serie A și una în Champions League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo