Eurosport
George Pușcaș a făcut un meci mare pentru Pisa. Românul a realizat o "dublă" cu care își menține echipa la promovare
De
Publicat 16/04/2022 la 14:27 GMT+3
George Pușcaș a marcat două goluri în partida Pisa - Como (3-1), din cadrul etapei a 35-a în Serie B. Cu 3 etape înainte de finalul sezonului regular, echipa românului este la două puncte distanță de o promovare directă în Serie A.
George Pușcaș, în Pisa - Parma
Credit imagine: Getty Images
UPDATE | George Pușcaș a marcat două goluri în partida Pisa – Como (scor 3-1), din cadrul etapei a 35-a din Serie B. Atacantul român a fost titular, a deschis scorul în minutul 7 și a mai înscris în repriza secundă, la 2-1. El a fost înlocuit în minutul 85 de Toure.
Pușcaș a ajuns la 5 goluri pentru Pisa în 14 meciuri, de când a fost adus de la Reading. Iar echipa lui a ajuns la cota 63 de puncte, fiind la două puncte în urma lui Lecce (locul 2). Cele două echipe sunt adversare în runda următoare.
Articolul inițial
Jucătorii români care evoluează la echipe din străinătate vor avea parte de un nou weekend plin. Răzvan Marin și Vlad Chiricheș au dat startul partidelor în care sunt implicați stranierii, cei doi înfruntându-se în meciul dintre Cagliari și Sassuolo, din a 33-a etapă a Serie A.
Echipa lui Walter Mazzarri s-a impus cu scorul de 1-0, singurul gol al meciului fiind marcat în minutul 42, când Deiola a primit o pasă excelentă de la Răzvan Marin și a înscris de lângă Chiricheș.
Mijlocașul român de 25 de ani, transferat de Cagliari pentru 6,7 milioane de euro, a reușit, astfel, al 6-lea său assist din acest sezon.
Pentru prestația din a 33-a etapă a campionatului Italiei, Răzvan Marin a fost notat de site-ul SofaScore cu 7,7, a doua cea mai mare notă a echipei lui Mazzarri. De cealaltă parte, Vlad Chiricheș a primit nota 7.
În urma victoriei, Cagliari a ajuns la 28 de puncte și este pe locul 17 în clasamentul din Serie A, în timp ce Sassuolo ocupă a noua poziție, cu 46 de puncte.
Citește și:
Programul altor români din străinătate
Sâmbătă, 16 aprilie:
Duminică, 17 aprilie:
Luni, 18 aprilie:
Turneul ATP de la Monte Carlo e în direct, în fiecare zi, pe Eurosport 2 și Eurosport Player.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo