Juventus, lovită din toate părțile!UEFA, somată de șeful La Liga să-i sancționeze urgent pe italieni

Juventus traversează o perioadă tulbure. Întreaga conducere administrativă și-a dat demisia, iar viitorul nu arată deloc bine pentru "Bătrâna Doamnă". Javier Tebas, conducătorul La Liga, a depus o nouă plângere la UEFA, prin care cere sancționarea urgentă a torinezilor pentru nerespectarea fair-play-ului financiar.

Massimiliano Allegri (Verona-Juventus)

Credit imagine: Getty Images

Juventus se confruntă cu grave probleme din punct de vedere sportiv, financiar, dar mai ales juridic. Clubul din Torino a intrat în atenția Gărzii Financiare din Italia pentru presupuse nereguli de fiscalitate, iar dovada că lucrurile sunt cât se poate de grave a fost demisia în masă a conducerii administrative, în frunte cu președintele Andrea Agnelli și vicepreședintele Pavel Nedved.
Problemele de la Juventus ar putea avea urmări grave în perioadă imediat următoare, presa din italia vorbind chiar de o posibilă retrogradare. Președintele La Liga, Javier Tebas, a trimis o scrisoare deschisă către UEFA, prin care cere ca gruparea torineză să fie imediat sancționată în plan sportiv.
"După demisia Consiliului de Administrație al lui Juventus în seara luni, 28 noiembrie, LaLiga cere ca sancțiunile sportive să fie aplicate imediat clubului. LaLiga a depus deja o plângere oficială împotriva lui Juventus la UEFA, în aprilie 2022, în care a raportat încălcări ale regulamentelor de fair-play financiar pe care Garda Financiară italiană le investiga. Mai exact, plângerea a acuzat Juventus că își contabilizează transferurile peste valoarea lor justă și că subestimează cheltuielile angajaților, ceea ce reprezintă o încălcare a fair-play-ului financiar al UEFA. În plus, plângerea a acuzat Juventus că a ascuns adevărata plată salarială a jucătorilor săi", a fost o parte a comunicatului emis de La Liga, conform as.com.
La Liga este poate cea mai atentă ligă europeană atunci când vine vorba despre alte campionate. Ibericii au un control strict asupra echipelor lor, dar urmăresc ceea ce se întâmplă și în celelalte ligi de top. Din acest motiv, în ultimii ani La Liga a denunțat-o la UEFA doar pe Juventus, ci și alte cluburi, precum PSG și Manchester City, care au și fost sancționate de forul european sub diverse forme.
Rămâne de văzut care va fi reacția UEFA pe acest subiect, dar e clar că Juventus este cu spatele la zid.

CE URMEAZĂ PENTRU JUVENTUS

Odată cu demisia în lanț de aseară, pare că se încheie o eră la Juventus. Una care s-a tradus în 19 titluri (inclusiv 9 campionate consecutive) și 3 finale de Champions League, toate pierdute.
Echipa va fi condusă în continuare de Allegri, anunță Gazzetta dello Sport, mâna lui dreaptă urmând a fi Federico Cherubini, cel care îi va lua locul fostului director sportiv Fabio Paratici. Nu vor exista majorări de capital la club, iar următoarele ferestre de transferuri vor fi extrem de "sărace" în termeni de achiziții.
John Elkann va fi cel mai probabil noul CEO al clubului, acesta fiind un miliardar născut în New York, dar cu origini italiene. El e nimeni altul decât nepotul lui Gianni Agnelli și se ocupă ce cele mai importante businessuri ale celebrei familii, după dispariția bunicului său, în 2004. El este CEO la Exor și deține acțiuni la Ferrari, CNH Industrial, Iveco Group, Juventus și The Economist Group. Din iulie 2018 el a fost promovat în postura de chairman la Ferrari, după ce Sergio Marchionne a fost nevoit să se retragă din cauze medicale.
Elkann nu e străin de sport, fiind implicat activ în susținerea unor echipe de sporturi cu motor sau de ambarcațiuni, dar cel puțin în teorie, experiența lui în fotbal e limitată.
Conform sursei citate, cel mai probabil Del Piero va fi noul președinte, mai ales că "Pinturicchio" are o relație bună cu Elkann și e extrem de iubit de toți fanii bianconerilor.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo