Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alexandru Cicâldău, dorit de 3 echipe din Serie A! Cât vrea Galatasaray în schimbul lui

Bianca Dumitru

Publicat 26/06/2022 la 23:05 GMT+3

Alexandru Cicâldău ar putea pleca în această vară de la Galatasaray. Noul antrenor al echipei l-a trecut pe lista jucătorilor de care nu are nevoie, însă românul nu duce lipsă de oferte, fiind în atenția mai multor echipe din Serie A, printre care Atalanta.

Alexandru Cicâldău (Galatasaray)

Credit imagine: Getty Images

Alexandru Cicâldău a ajuns în vara anului 2021 la Galatasaray, fiind transferat de turci de la Universitatea Craiova pentru 6,5 milioane de euro. După câteva luni în care a adunat prestații bune în tricoul echipei Cim Bom Bom, sub comanda lui Fatih Terim, românul nu a mai jucat atât de mult după sosirea lui Domenec Torrent.
Galatasaray și-a schimbat din nou antrenorul, numindu-l acum pe bancă pe Okan Buruk, care l-a trecut pe fostul jucător al oltenilor pe lista fotbaliștilor care ar putea pleca de la echipă în această vară.
Din fericire, Cicâldău nu duce lipsă de oferte. Potrivit jurnaliștilor turci de la Fanatik, românul se află în vizorul mai multor echipe din Serie A, respectiv Fiorentina, Atalanta și Sampdoria.
Șefii echipei Cim Bom Bom vor în schimbul mijlocașului de 24 de ani circa 8 milioane de euro, dar ar mai putea reduce din preț în urma negocierilor.
Rămâne de văzut ce club din Italia va fi dispus să plătească atât pentru Alexandru Cicâldău. Sampdoria așteaptă să vândă câțiva jucători pentru a-și contura bugetul, în timp ce Fiorentina ar urma să facă o ofertă pentru român doar dacă va rămâne fără Gaetano Castovilli, pe care Cicâldău l-ar putea înlocui.
Citește și:

CICÂLDĂU ȘI MORUȚAN AR PUTEA PRIMI O A DOUA ȘANSĂ DE LA OKAN BURUK

Galatasaray l-a demis pe Domenec Torrent, iar în această săptămână l-a numit pe bancă pe Okan Buruk, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria clubului "CimBom". Managerul de 47 de ani are misiunea de a o readuce pe Galata în elita fotbalului turc, iar șefii clubului i-au oferit libertate totală în ceea ce privește lotul.
Conform sporx.tr, noul antrenor al Galatei are deja întocmită o listă neagră, cu fotbaliști care nu au confirmat și care ar putea fi vânduți sau împrumutați. Pe această listă apar și Alexandru Cicâldău sau Olimpiu Moruțan, însă sursa citată notează că Buruk ar vrea să le mai dea o șansă și, în funcție de cum se vor comporta în perioada de pregătire, va lua o decizie în privința lor.
Alte surse din Turcia susțin că Cicâldău este ca și plecat, mai ales că există interes pentru el. Galata l-ar dori pe Oscar Valentin, jucător care a avut un sezon foarte bun la Rayo Vallecano, iar venirea acestuia i-ar îngrădi serios șansele lui Cicâldău de a juca titular.
Cei doi români au avut un sezon slab, în nota echipei, dar fanii și oficialii clubului sunt nemulțumiți și pentru că s-au plătit sume importante pentru ei, aceștia nereușind să aducă un plus echipei.
Cicâldău a jucat în stagiunea trecută 42 de meciuri în toate competițiile, reușind 4 goluri și 3 assist-uri, în timp ce Moruțan a bifat 40 de apariții, înscriind 5 goluri și dând 4 pase decisive.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo