Eurosport
Inter a bătut-o pe Lazio în 15 minute, iar Napoli poate deveni campioană cu 6 etape înainte de finalul sezonului
De
Publicat 30/04/2023 la 14:51 GMT+3
Inter s-a impus în această după-amiază, pe teren propriu, în fața celor de la Lazio, cu scorul de 3-1, într-un meci contând pentru a 32-a etapă din Serie A. În urma acestui rezultat, Napoli poate să-și adjudece titlul astăzi, dacă o învinge pe Salernitana.
Martinez leitet das späte Comeback von Inter ein
Credit imagine: SID
Inter a câștigat în această după-amiază, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, duelul cu Lazio, contând pentru a 32-a etapă din Serie A.
Milanezii au înscris primul gol în minutul 27, prin Mkhitaryan, dar reușita a fost anulată pe motiv de offside. După doar 3 minute, oaspeții au preluat conducerea, în urma golului semnat de Felipe Anderson, după un șut din afara careului.
Echipa lui Maurizio Sarri a condus până în minutul 78, când Lautaro Martinez a restabilit egalitatea, după un assist al lui Lukaku și un șut imparabil.
Citește și:
După doar 5 minute, milanezii au înscris încă o dată, prin Gosens, care a marcat după ce a primit o pasă bună în careu tot de la Lukaku.
Scorul final a fost stabilit în minutul 90 de Martinez, care a trimis în plasă, aproape de pe linia porții, o minge respinsă care i-a ajuns direct la picioare.
În urma acestui rezultat, Lazio a rămas pe locul 2 cu 61 de puncte, fiind la 17 puncte de Napoli, care dacă se impune în această după-amiază în fața celor de la Salernitana își adjudecă titlul cu 6 etape înainte de final. De cealaltă parte, Inter a urcat pe locul 4, cu 57 de puncte.
În următoarea etapă din Serie A, echipa lui Simone Inzaghi va juca pe terenul Veronei, în timp ce Lazio va primi vizita celor de la Sassuolo.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo