Eurosport
Milan nu-i prelungește contractul, dar Tătărușanu și-a găsit deja echipă în Serie A din vara viitoare
De
Publicat 19/11/2022 la 07:29 GMT+2
Tătărușanu a fost între protagoniștii revenirii Milanului în lupta pentru titlu în Serie A. După accidentarea titularului Magnian, Tătărușanu a avut evoluții foarte bune, iar campionii Italiei au urcat pe locul 2 în campionatul italian.
L'esultanza di Tatarusanu per il rigore parato in Milan-Inter - Serie A 2021/2022
Credit imagine: Getty Images
Tătărușanu a fost între remarcații de la Milan în ultima perioadă. Portarul român care împlinește în februarie 37 de ani a reprezentat un element de echilibru în seria de 8 meciuri cu o singură înfrângere în Serie A pentru campionii din sezonul precedent. Milan nu dorește prelungirea contractului scandent în vara viitoare și încearcă aducerea unui portar italian. Lista scurtă îi cuprinde pe Sportiello, Cragno sau Consigli.
Portarul român ajuns în 2020 la AC Milan a bifat în total 26 de meciuri în tricoul „rossonerrilor”, iar în sezonul trecut a contribuit la câștigarea titlului în Italia după o secetă de 11 ani.
Tătărușanu a demonstrat că este la un nivel foarte ridicat și nu duce lipsă de oferte. Mai multe echipe din Serie A s-a interesant, dar, scriu italienii de la calciomercato, Empoli este cea mai insistentă. Fostul portar al naționalei vine liber de contract, iar pentru Empoli este un mare plus. Echipa care l-a împrumutat în acest sezon pe Răzvan Marin de la Cagliari are un buget mic și varianta Tătărușanu este ideală. Portarul titular al lui Empoli, Vicario este curtat insistent de Juventus, iar torinezii sunt greu de refuzat.
Citește și:
ISTVAN KOVACS VA ARBITRA LA MECIUL DE DESCHIDERE AL CAMPIONATULUI MONDIAL! ROMÂNUL, AL 4-LEA OFICIAL
Tătărușanu iubește Toscana
Familia Tătărușanu a trăit trei ani în Toscana, unde Ciprian a jucat pentru Fiorentina între 2014-2017. Fostul titular al naționalei României a plecat apoi în Franța la Nantes și Lyon, dar revenirea în Italia a fost pentru a apăra poarta marelui Milan. Din 2020, Tătărușanu a fost uo rezervă de nădejde pentru milanezi, dar campionii italieni consideră că Tătărușanu este prea bătrân pentru un nou contract. O revenire în Toscana, la Empoli, ar fi o variantă foarte bună pentru familia Tătărușanu. Ciprian și Antonela au trei copii Sebastian, Matei și Isabel.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo