Articol scris de Cosmin Cristian
Nu e vreun mare secret că Milano e orașul cel mai titrat din fotbalul italian, fiecare dintre cele două echipe, AC și Internazionale, câștigând Lo Scudetto de câte 19 ori, un total de 38 de titluri de campioană pe care San Siro le-a văzut, găzduit și savurat. Nici nu e o mare știre că Milan și Inter și-au împărțit supremația în ultimul secol, fiecare arogandu-și sintagma de echipa-fanion al capitalei Lombardiei. Fiind cel mai încăpător stadion al Cizmei, gigantul din Piazzale Angelo Moratti, cu puțin peste 80 de mii de locuri, nici nu avea cum să fie altfel, iar în interiorul sau zace un morman de trofee, 10 Cupe ale Campionilor și 13 de Cupe ale Italiei, printre altele, presărat cu favole italienești cu parfum de fotbal romantic. "Muzeul Italiei", cum îi spun, cu mândrie, tifosii celor două echipe. San Siro este un adevărat templu al fotbalului italian și european, un impunător zeu din oțel și beton ce tronează peste "La Madunina", iar când îl privești nu poți să nu te întrebi cine a contribuit la nașterea acestei legende.
Pentru a înțelege măreția lui San Siro, trebuie să arunci un ochi pe al sau nume oficial.
Serie A
Ventola: "Arunc bomba: Lautaro Martinez s-a transferat de la Inter! Mutarea s-a făcut pe bani buni"
14/05/2021 LA 11:24
Nici nu e nevoie să mergi prea departe, fiindcă cel ce avea să dea numele mastodontului și să intre Hall of Fame al fotbalului mondial, se năștea la o aruncătură de bat de zona San Siro, în Milano, undeva în apropiere de Porta Viitoria. Peppino Meazza făcea parte din generația aia a Italiei care lua fotbalul la piciorul gol, cam ca brazilienii vremurilor, doar că împrejurimile Navigli Canale nu erau tocmai plaja de pe Copacabana. Pe beton, printre fructe și legume, unde Ersillia, mama lui Giuseppe, avea grijă de afacerea familiei, Giuseppe dansa un tango cu balonul. Și o făcea atât de bine încât, după refuzul primit de la AC Milan, a urmat înrolarea la cugina Internazionale, ochit de un descoperitor de talente care a trecut și peste fizicul de princhindel al celui cu care avea să înceapă manualul de istorie al nerrazzurilor.
https://i.eurosport.com/2022/08/23/3437330.jpg
17 ani. Asta era vârsta pe care o avea tânărul Meazza la debutul în echipa de seniori a Interului. Nu a trecut mult timp până i-a luat locul în echipa lui Leonardo Conti, care s-a uitat la Peppin' și i-a zis simplu, "Il Balilla", "puștiul micuț", dar într-un jargon mai răutăcios. Nici nu era vreo surpriză pentru că Meazza a făcut o doppietta la debut și și-a anunțat în stil intrarea în fotbalul mare. Doi ani și ceva mai târziu, după o decizie a regimului fascist, Meazza află că joacă pentru aceeași echipa, dar cu alt nume, S.S. Ambrosiana, al cărui simbol pe tricouri are să fie și azi steagul orașului MIlano, o cruce roșie pe fundal alb. Pe "Il Balilla" nu l-a deranjat prea tare aspectul asta, puteai să îl pui să joace și în uniformă rusească că tot golgheter ieșea, 31 de goluri în 33 de partide.
Au urmat câțiva ani în care "Prima Doamna" a Italiei, Juventus, "îmbătrânita" între timp, domină fotbalul din Peninsula, dar Meazza nu se oprea din înscris goluri și îi asigura lui Internazionale poziția secundă.
Evoluțiile sale aveau să îi atragă atenția carismaticului Vittorio Pozzo, allenatore al Italiei naționale din acei ani.
Magia și dansul lui Giuseppe aveau să le aducă italienilor două trofee mondiale, "acasă" în '34 și în Franțe, în '38, deloc facile, ar spune Pozzo, "floare la ureche" pentru Meazza, care umblă vorba că, plictisit de cantonamentul lung și dur impus de selectioner, s-a dus la acesta și a cerut câteva zile libere înainte de sfertul cu țară-gazdă. Asta nu le-a pus vreo piedică pentru a ridică trofeul, după ce au trecut de francezi, brazilieni și marea Ungarie, în finală. Dublă campioană mondială cu Meazza ca prim-artizan.
Anii tumultoși ai războiului au lăsat urme adânci în squadra lui Inter. Chiar dacă au câștigat scudetto, Ambrosiana-Inter aveau să sufere o pierdere dramatică. De data asta nu mai erau rivalii din Piemont sau Liguria, ci regimul fascist care avea să îi încheie cariera antrenorului Arpad Weisz din cauza rădăcinilor evreiești, cel care îl debutase pe Peppino la echipa mare. A urmat "exilul" la echipa copilăriei, AC Milan, pentru care avea să înscrie 11 goluri în 42 partide și căruia i-a fost căpitan. Nu întâlnești la orice colț un om care a purtat banderolă pentru ambele echipe din orașului Maduninei. De fapt, nu prea întâlnești unul care să fi jucat atât pentru cele două, cât și pentru Juventus Torino și Atalanta, pentru care Meazza a mai dat câteva goluri până să revină la "suo amato Inter".
Omul despre care scriitorul Luigi Veronelli spunea că era mai elegant în joc decât Pele, cel care avea să își încheie carieră fotbalistică cu 3 trofee naționale, 3 de golgheter al Italiei, o Cupa națională, dar mai ales două Cupe Mondiale, omul care numește cel mai mare stadion al Italiei, cel în față căruia Combi, portarul lui Juve, s-a aplecat, un George Best înainte de vreme, primul star calcio-pop a Italiei, Giuseppe Meazza lasă în urmă o moștenire greu de egalat, atât în teren, cât și în afară lui.
Și când te gândești la donna Ersillia nici măcar nu voia să îl lase la fotbal.
Fotbal
Mesajul trimis de Mourinho lui Moratti după ce a semnat cu Roma: "Trei cuvinte, atât mi-a scris"
05/05/2021 LA 11:14
Fotbal
Capello a dezvăluit povestea celui mai tare transfer din carieră: "S-a rezolvat în 24 de minute"
29/04/2021 LA 07:23