Eurosport
Bonucci nu a mai rezistat: "cea mai mare umilință la Juventus!" Jucătorul i-a dat în judecată pe bianconeri
De
Publicat 14/09/2023 la 11:56 GMT+3
Leonardo Bonucci a părăsit-o pe Juventus, după o perioadă de 5 ani de la revenirea de la AC Milan. Jucătorul a ajuns la Union Berlin și va juca în grupele UEFA Champions League, dar povestea cu fostul său club nu este încă încheiată.
Leonardo Bonucci ha accettato l'Union Berlino
Credit imagine: Getty Images
Leonardo Bonucci, un jucător emblematic pentru Juventus, a părăsit clubul după ce a fost informat că nu se va mai conta pe serviciile sale. Fundașul este o legendă a torinezilor, chiar dacă a crescut în academia lui Inter și a jucat pentru un sezon la AC Milan.
"Oficialii lui Juventus mi-au spus pe 13 iulie că nu mai fac parte din planurile lor, după ce speculațiile apăruseră deja în presă. A fost cea mai mare umilință pe care am trăit-o la Juventus.
Antrenorul lui Juventus (n.r. Allegri) a răspândit niște povești false. Nu este adevărat că Juventus m-a informat acum câteva luni că intenționează să ne despărțim. În mai, le-am transmis celor de acolo că sunt deschis să rămân chiar și ca a cincea sau a șasea opțiune, pentru a-i ajuta pe tineri", a declarat Bonucci, citat de Fabrizio Romano.
Apărătorul și-a dat în judecată fost echipă pentru că "nu a beneficiat de condiții optime de pregătire și antrenament, iar acest lucru i-a cauzat un prejudiciu de imagine și de natură profesională".
Acesta a anunțat că va dona banii organizației caritablie Neuroland, în cazul în care va avea câștig de cauză. Bonucci este evaluat în acest moment la 1,5 milioane de euro, potrivit site-ului transfermarkt.
Citește și:
Juventus are probleme și cu Paul Pogba
Paul Pogba trăiește un coșmar care pare fără sfârșit. Accidentat imediat după revenirea la Juventus, în vara anului trecut, mijlocașul a ratat mare parte din stagiunea precedentă, precum și Cupa Mondială. Acum, când părea că și-a revenit din punct de vedere fizic, francezul se confruntă cu un nou moment de cumpănă în carieră.
După partida dintre Udinese și Juventus (20 august), în care nu a jucat, Pogba a fost supus unui test antidoping, iar în urmă cu două zile s-a anunțat că a ieșit pozitiv la testosteron. Francezul are timp până mâine să ceară o contraanaliză, dar pentru moment este suspendat provizoriu.
Pogba riscă o suspendare de până la doi ani, care s-ar putea dubla dacă se dovedește intenția sa de a se dopa. Agentul jucătorului, Rafaela Pimenta, a declarat că în niciun caz nu a fost vorba de intenție, iar presa italiană a descoperit același lucru, dar a scos la iveală o neglijență impardonabilă la un asemenea nivel.
Clubul nu are nicio vină pentru testul său pozitiv și poate lua o decizie radicală în cazul în care Pogba va primi o suspendare semnificativă. Salariul jucătorului va fi suspendat dacă și al doilea test va ieși pozitiv, dar Juventus i-ar putea chiar desface contractul fără să-i achite niciun fel de despăgubire financiară. Mijlocașul mai are 3 ani de contract cu clubul torinez, până în vara lui 2026.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo