Ce lovitură ar fi! Mourinho e în discuții cu campioana din Serie A și i-ar putea deveni adversar Romei

Antrenorul portughez Jose Mourinho, care s-a despărţit recent de AS Roma, a refuzat oferta primită de la echipa saudită Al-Shabab şi se pregăteşte să demareze negocierile cu campioana en titre a Italiei, SSC Napoli, informează Sunday Times.

oma's Portugese coach Jose Mourinho looks on during the Italian Serie A football match between AS Roma and SSC Napoli at the Olympic stadium in Rome, on December 23, 2023. Jose Mourinho has been sacked as coach of AS Roma.

Credit imagine: AFP

Mourinho, care va împlini 61 de ani pe 26 ianuarie, a fost înlocuit cu Daniele De Rossi la AS Roma, echipă cu care portughezul a reuşit să câştige competiţia Europa Conference League în 2022.
În palmaresul său figurează, de asemenea, două trofee ale Ligii Campionilor, cucerite cu FC Porto (2004) şi Inter Milano (2010), precum şi trofeului Europa League, obţinut cu Manchester United (2017).
Publicaţia citată susţine că Jose Mourinho a refuzat-o pe Al-Shabab, echipă care l-a contactat după concedierea sa de către AS Roma, tehnicianul lusitan nedorind să plece deocamdată din Serie A şi din Europa.
Football Italia adaugă că Mourinho urmează să se întâlnească săptămâna aceasta cu preşedintele clubului SSC Napoli, Aurelio De Laurentiis, pentru a discuta despre o posibilă preluare a conducerii tehnice a acestei grupări, reuniunea fiind intermediată de Jorge Mendes, agentul antrenorului portughez.
Sursa: Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo