Eurosport
Jose Mourinho, o nouă reacție după despărțirea de AS Roma. Videoclipul emoționant postat de "The Special One"
De
Publicat 17/01/2024 la 08:22 GMT+2
Jose Mourinho a fost demis de la AS Roma marți dimineața, iar portughezul a oferit o primă reacție pe rețelele sociale la doar câteva ore distanță de la anunțul făcut oficial. După mesajul inițial, "The Special One" a mai venit cu o postare pe contul său, acompaniată de un videoclip emoționant ce suprinde câteva momente ale antrenorului de pe banca capitolinilor.
José Mourinho sulla panchina durante Sassuolo-Roma - Serie A 2023/2024
Credit imagine: Getty Images
Jose Mourinho a fost îndepărtat de AS Roma în dimineața de marți, ca urmare a seriei negative pe care o înregistrează echipa sa. Înfrângerea cu AC Milan din weekend, scor 1-3, s-a dovedit a fi decisivă în privința viitorului lusitanului pe banca italienilor.
La doar câteva ore de la anunțul oficial, "The Special One" a venit pe rețelele sociale cu o reacție scurtă. "Arrivederci, Roma. (n.r. La revedere, Roma)", a fost mesajul lusitanului, acompaniat de o poză cu el ținând în brațe trofeul UEFA Conference League, cucerit alături de capitolini în 2022.
Reacția de ieri dimineața nu a fost însă singura oferită de lusitan, pentru că în noaptea dinspre marți spre miercuri portughezul a postat din nou pe contul său. De data aceasta, Mourinho a vrut să își rezume mandatul la AS Roma în mai multe cuvinte și a publicat un videoclip cu un colaj de poze ce surprind aventura sa pe banca italienilor.
"Sudoare, sânge, lacrimi, bucurie, tristețe, iubire, frați, istorie, inimă, veșnicie", au fost cuvintele scrise de lusitan pe contul său oficial în dreptul postării din miez de noapte.
Citește și:
Daniele de Rossi va fi noul antrenor al Romei până la sfârșitul sezonului
AS Roma a anunțat oficial tot marți că fostul jucător emblematic al clubului, Daniele De Rossi, a fost instalat ca antrenor principal. Tehnicianul de 40 de ani va prelua fosta echipă a lui Jose Mourinho cel puțin până la finalul acestui sezon, anunță capitolinii.
Daniele De Rossi a jucat nu mai puțin de 18 sezoane la AS Roma, timp în care a disputat peste 600 de meciuri. Acesta și-a început cariera de antrenor în urmă cu 3 ani, iar ultima formație pe care a antrenat-o a fost SPAL.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo