Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Next level! Primul jucător de fotbal din istorie de 2 miliarde de euro: "Atât ar valora"

Cristian Mihala

Actualizat 22/04/2024 la 14:25 GMT+3

Fernando Carro, CEO-ul lui Leverkusen, e convins că Florian Wirtz ar valora 2 miliarde de euro, dacă ar fi avut şansa să joace la Barcelona şi Real Madrid. Campioana Germaniei visează să îl facă pe tânărul mijlocaş de 20 de ani cel mai scump fotbalist din istorie.

Florian Wirtz

Credit imagine: Getty Images

Minunea Leverkusen continuă. Formaţia lui Xabi Alonso a ajuns la a 45-a partidă la rând fără înfrângere, după ce a egalat în derbyul cu Borussia Dortmund, scor 1-1, în minutul 90+8. Încă o dată "farmaciştii" au salvat in-extremis o confruntare ce părea pierdută.
Florian Wirtz a pasat decisiv pentru Stanisic aseară, tânărul de 20 de ani ajungând la 17 goluri şi 19 assisturi în acest sezon pentru Leverkusen, în toate competiţiile. Bayern a încercat să îl transfere pe tânărul jucător acum câteva luni, dar a renunţat, când Leverkusen i-a cerut 150 de milioane de euro.
După disputa de aseară, CEO-ul campioanei Germaniei,
Fernando Carro, a încercat să îi ridice şi mai mult cota fotbalistului de care se leagă multe din speranţele naţionalei la Euro 2024, punctând că, dacă acesta ar fi fost jucător la Real Madrid şi Barcelona, cota sa ar fi fost de 2 miliarde de euro. Cele două mari formaţii ale Spaniei ne-au obişnuit în ultimii ani cu prelungirea contractelor celor mai buni jucători şi introducerea unor clauze de reziliere de 1 miliard de euro, pentru a fi siguri că se protejează.
"Am făcut o greşeală când am spus că există un preţ de piaţă de 150 de milioane de euro pentru Florian Wirtz. De fapt, el nu are preţ, e netransferabil în acest moment. Dacă juca la Barcelona sau Real Madrid, Florian valora 2 miliarde de euro", a spus CEO-ul campioanei Germaniei, Fernando Carro, după remiza cu Dortmund.

Wirtz rămâne sigur la Leverkusen în sezonul 2024-2025

După ce l-au convins pe Xabi Alonso să refuze Bayern şi Liverpool pentru a continua pe banca "farmaciştilor", oficialii lui Bayer au ajuns la un acord şi cu Florian Wirtz şi cu tatăl acestui privind rămânerea pentru încă o stagiune pe BayArena.
"Florian Wirtz va rămâne 100% alături de noi. Faptul că antrenorul Xabi Alonso a decis să rămână este un stimulent suplimentar", a declarat Carro pentru postul spaniol de radio Onda Cero.
Wirtz, în vârstă de 20 de ani, este legat prin contract de Leverkusen până în iunie 2027, însă evoluțiile sale foarte bune pentru "farmaciști" au atras interesul multor cluburi de top din Europa.
Conducerea lui Bayer și-a propus, de altfel, să păstreze o mare parte din actualul lot la finalul sezonului, pentru a evita o situație cu care clubul s-a mai confruntat în 2001 și 2002, când au plecat mulți jucători.
Wirtz și-a făcut debutul la seniori la doar două săptămâni după ce a împlinit 17 ani, într-o victorie cu 4-1 la Werder Bremen, în mai 2020. Ulterior l-a depășit pe Havertz, devenind cel mai tânăr marcator al lui Leverkusen, când a punctat în infrângerea cu 4-2 în fața celor de la Bayern München (17 ani și 34 de zile).
Unul dintre principalele sale atuuri este viziunea, el reuşind să găsească uşor spații prin pase filtrante. O altă calitate de menționat este aceea că își folosește aproape la fel de bine ambele picioare, pretându-se perfect în rolul de mijlocaș ofensiv într-un sistem 4-2-3-1.
Directorul academiei de la Bayer spunea despre el că rar a văzut un jucător ofensiv care lucrează atât de mult și la faza defensivă. Vrea să câștige și fiecare duel în apărare, iar asta îl face un jucător complet.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo