Eurosport
# Voce Inter-Juventus sau 115 ani de rivalitate "nerazzurro-bianconeră"
De
Publicat 03/02/2024 la 08:53 GMT+2
Duminică seara se va disputa episodul 238 din rivalitatea Inter - Juventus, în etapa a 23-a din Serie A. Derby D'Italia are o însemnătate mai mare ca niciodată, cele două rivale fiind despărțite de doar un punct în lupta pentru titlu.
Inter-Juventus ai raggi X
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Teo Drăghici
Până să ajungem la vulcanul de pe Giuseppe Meazza de la final de săptămână, duminică, ora 21:45, aruncăm o scurtă privire în istorie și observăm unde-și are rădăcinile această rivalitate, începută în perioada interbelică. 1923 este, mai exact, anul în care s-a jucat primul meci între Inter și Juventus, primele scântei au ieșit la începutul anilor 60, atunci când o partidă a acestora a fost anulată din cauza tribunelor suprapopulate cu suporteri. Inițial, Federația a luat decizia de a-i acorda victoria lui Inter, dar s-a schimbat ulterior, de neexplicat, și a decis ca partida să se rejoace. A ieșit un mare scandal în care conducerea lui Inter aducea tot felul de acuzații de favoritism la adresa Federației, iar în semn de protest, la rejucare, aceștia au trimis o echipă formată doar din juniori, care a fost învinsă cu un usturător 9-1, șase goluri fiind marcate de Omar Sivori, cel care avea să devină Balonul de Aur al anului 1961.
Rivalitatea dintre Inter și Juventus a depășit granițele sportive, devenind un adevărat fenomen social, asta pentru că au avut loc și controverse între politicieni pe această temă. În 1998, când în urma unui penalty neacordat pentru Inter, într-un meci decisiv în lupta la titlu, în timpul unei ședințe de Parlament, un politician pe nume Domenico Gramazio a strigat spre colegul politician, Masssimo Mauro, care jucase la Juventus: "Toți sunt niște hoți!", iar la auzul acestora transmisiunea a fost suspendată și vicepremierul a intervenit, afirmând: "Nu suntem pe un stadion. Acesta este un spectacol nedemn, jenant. și grotesc..."
Inter - Juventus, un Derby D'Italia cât un Scudetto
Scânteile au continuat și în stagiunea 2009-2010 atunci când autocarul lui Juventus, ajuns în Milano, a fost atacat cu o mulțime de ouă aruncate de către fani, ca răspuns la scandările rasiste pe care ultrașii lui Juve le-au făcut asupra lui Mario Balotelli, tensiunea continuând și pe gazon. Jose Mourinho a fost eliminat la pauză de către arbitru după o altercație cu acesta, iar în cele din urmă Juve a câștigat cu scorul de 1-0 și s-a apropiat la cinci puncte de Inter în lupta pentru titlu.
Istoria ne arată că Juventus și Inter au ani în spate de rivalitate, ani presărați cu conflicte, controverse și meciuri incendiare, ceea ce obligă cele două echipe să ofere tot ceea ce au mai bun mai ales că acest meci poate fi decisiv în bătălia pentru Scudetto.
În acest sezon, luptă la titlu ce se anunță foarte atractivă pentru Juventus, care nu a mai luat un Scudetto din perioada lui Cristiano Ronaldo în Piemont și care s-a transformat într-o echipă cu din ce în ce mai puține staruri, cu jucători medii ai campionatului italian gen Gatti sau Cambiaso, dar cu care reușește să se mențină sus, asta după lovitura încasată în sezonul trecut, când Juve a fost depunctată cu 15 puncte și a terminat sezonul de Serie A pe locul 7. Pe undeva mai bine, asta pentru că Juventus "a fost scutită" de cupele europene sezonul acesta, astfel că bianconerii se pot concentra asupra câștigării campionatului, atât de obișnuit în perioada 2012-2020.
Inter este cea mai în formă echipă italiană de la acest moment, iar nerazzurii vin după șapte meciuri fără înfrângere în campionat și Supercupă, însă nici în Champions League nu stau mai rău, fiind calificați în optimile competiției. Inter are cea mai bună apărare din top 5 campionate ale Europei, primind doar 10 goluri în 21 de meciuri, însă totodată oferă și golgheterul Serie A, pe Lautaro Martinez, arma principală a milanezilor, care este la al cincilea sezon în tricoul Interului în care cifrele sale arată foarte bine. Bilanțul lui Simone Inzaghi contra lui Max Allegri este negativ, iar cu siguranță Inzaghi va avea ceva de demonstrat și din acest punct de vedere și va încerca să-și surclaseze tactic adversarul și va fi foarte interesant de văzut ce antrenor va fi mai inspirat și va gestiona cel mai bine meciul.
Inter și Juventus ne promit spectacol duminică seara, iar cu siguranță lumea fotbalului va fi cu ochii pe televizor să vadă dacă Inter se distanțează sau Juve ia o opțiune serioasă în lupta la titlu.
Tu cine crezi că se va impune?
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo